Cadrul legal general pentru organizarea, administrarea şi funcţionarea educaţiei în România este stabilit prin Constituţie, Legea învățământului preuniversitar (Legea nr.198/2023, cu modificările și completările ulterioare), Legea învățământului universitar (Legea nr.199/2023, cu modificările și completările ulterioare – ca legi organice - legi ordinare şi ordonanţe de Guvern. Procedurile şi regulamentele specifice sunt stabilite prin Hotărâri ale Guvernului şi Ordine ale Ministerului Educaţiei.
Instituţiile din învăţământul preuniversitar de stat (antepreșcolar, preşcolar, primar, gimnazial, liceal şi postsecundar non-terţiar) sunt subordonate Ministerului Educaţiei prin inspectoratele şcolare judeţene. Acestea asigură respectarea legislaţiei şi evaluarea sistemului şi a procesului educaţional, precum şi implementarea la nivelul judeţului a politicilor educaţionale stabilite la nivel central.
Universităţile şi celelalte instituţii de învăţământ superior sunt autonome şi le este garantat prin lege dreptul de a stabili şi implementa propriile lor politici de dezvoltare, conform prevederilor legale în vigoare. Ministerul Educaţiei coordonează activitatea universităţilor şi a celorlalte instituţii de învăţământ superior, cu respectarea principiilor autonomiei universitare.
Legislaţia în vigoare furnizează cadrul general necesar înfiinţării unităților și instituţiilor de învăţământ particular de orice nivel. Pentru a fi recunoscute ca parte a sistemului naţional de învăţământ, unitățile și instituţiile de învăţământ particular trebuie să fie acreditate conform procedurilor stabilite prin lege. Diplomele şi certificatele emise de unitățile și instituţiile de învăţământ particular acreditate au aceeaşi valoare ca şi cele emise de unitățile și instituţiile de învăţământ de stat.