Asigurarea calităţii şi managementul calităţii reprezintă un efort sistematic în România, controlat din punct de vedere instituţional. Prin urmare, construirea capacităţii instituţionale a fost la fel de importantă ca împuternicirea multitudinii de actori, participarea lor activă şi sprijinul acestora.

În sub-sistemul învăţământului preuniversitar (de la nivelul învăţământului preşcolar la nivelul învăţământului secundar superior inclusiv) modelul determinat de îmbunătăţirea calităţii se bazează pe sistemul de sprijin al acţiunilor coordonate şi coerente întreprinse la nivel naţional, regional şi local.

La nivel naţional, strategia de asigurare a calităţii în sistemul de educaţie este implementată de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar.

Această agenţie răspunde de:

• evaluarea externă a calităţii educaţiei oferite de unităţile de învăţământ preuniversitar;
• autorizarea, acreditarea şi evaluarea unităţilor de învăţământ preuniversitar.

Scopul evaluării externe este în principal (i) să certifice capacitatea şcolilor de a îndeplini standardele de calitate, (ii) să aibă un rol în dezvoltarea unei „culturi a calităţii” în instituţiile de învăţământ preuniversitar, şi (iii) să recomande Ministerului Educaţiei Naționale şi Cercetării Științifice politici şi strategii în vederea îmbunătăţirii calităţii educaţiei.

În ceea ce priveşte sistemul de învăţământ universitar, în 2006 a fost înfiinţată o agenţie similară, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior.

Una dintre schimbările majore a fost aceea că universităţile sunt acum supuse unui control mai puţin strict din partea Ministerului Educaţiei Naționale şi Cercetării Științifice. Totuşi, în fiecare universitate, creşterea autonomiei trebuie să fie însoţită de dezvoltarea unui sistem de asigurare a calităţii care garantează calitatea educaţiei oferite şi pune în evidenţă diferenţele dintre universităţi în ceea ce priveşte performanţele educaţionale. Universiăţile sunt conştiente că atragerea studenţilor este determinată în mare măsură de abilitatea lor de a obţine rezultate tangibile. De asemenea, în universităţile din România este în curs de implementare un sistem efectiv de asigurare a calităţii în vederea pregătirii pentru competiţia viitoare cu alte universităţi.

Din această perspectivă, principiile esenţiale ale sistemului de asigurare a calităţii în România se concentrează pe: 

• dimensiunea europeană, caracterizată de integrarea în Spaţiul European al Învăţământului Superior a tuturor instituţiilor de învăţământ superior din România;
• responsabilitatea instituţională, considerată drept un concept bazat pe principiul autonomiei universitare;
• diversitatea instituţională, garantată prin evaluarea externă a calităţii tuturor programelor de studii;
• cooperarea dintre toate componentele sistemului educaţional ca părţi ale aceluiaşi sistem;
• un sistem bazat pe performanţe, cu referire la poziţia obţinută în urma asigurării/evaluării calităţii;
• identitatea instituţională, prin influenţarea bunelor practici şi a structurilor reuşite în ceea ce priveşte calitatea academică;
• autooevaluarea instituţională internă, universităţile prezentând specificitatea culturii calităţii prin rapoarte de autoevaluare şi asigurând îmbunătăţirea continuă a performanţelor lor;
• evaluarea externă, prin monitorizarea rezultatelor raportate de universităţi, analiza performanţelor şi a relaţiei cu realitatea instituţională declarată (incluzând activităţile elevilor, conformitatea cu standardele declarate);
• îmbunătăţirea calităţii – obiectivul principal al tuturor instituţiilor de învăţământ superior şi, prin urmare, al sistemului de asigurare a calităţii din România.