Skip to main content
European Commission logo
EACEA National Policies Platform:Eurydice
Reforme naționale în domeniul educației școlare

Romania

14.Reforme în derulare şi evoluţii în materie de politici

14.2Reforme naționale în domeniul educației școlare

Last update: 14 December 2023
On this page

2023

Politici curriculare

Profesionalizarea carierei didactice – PROF

Prin intervenția sistemică realizată prin proiectul Profesionalizarea carierei didactice – PROF, care se derulează în perioada martie 2021 – decembrie 2023, MEd regândește sistemul formării profesionale pentru cariera didactică, intervenind atât la nivelul formării inițiale (prin stagiile practice), cât și al formării continue (prin crearea de comunități de învățare și de rute flexibile de acces și de evoluție în carieră).

Acțiuni derulate:

  • A fost creat Cadrul necesar operaționalizării mecanismului instituțional al mentoratului de carieră didactică în învățământul preuniversitar, la nivelul Centrului Național de Mentorat al Carierei Didactice.
  • Au fost elaborate reperele strategice privind cariera didactică în România, comparativ cu spațiul European.
  • Au fost constituite: 
    • Corpul național de profesori mentori din învățământul preuniversitar
    • Corpul național de formatori în domeniul mentoratului de carieră didactică
  • Au fost înființate:
    • Registrul național al profesorilor mentori
    • Registrul național al formatorilor din învățământul preuniversitar.
  • Au fost acreditate ultimele două programe de formare continuă:
    • PROF III – Management educațional în context mentoral
    • PROF IV – Coaching în procesul de predare-învățare-evaluare în context “blended learning”.
  • A fost aprobată componența rețelei naționale a școlilor de aplicație.
  • A fost aprobată programa școlară din categoria curriculum la decizia școlii (CDS) pentru nivelul liceal.
  • Au fost elaborate trei oferte educaționale de tip programă școlară din categoria CDS:
    • Educația digitală și abilități media
    • Strategii metacognitive
    • Educație incluzivă și dezvoltarea gândirii critice.
Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți – CRED

Proiectul Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți – CRED, continuă abilitarea curriculară a cadrelor didactice în vederea asigurării unei abordări metodologice centrate pe competențe cheie.

Până în aprilie 2023:

  • au fost formate 55.093 de cadre didactice
  • au fost validate și publicate circa 8.700 de resurse educaționale deschise (RED) (pentru ciclul primar există 1.408 materiale, iar pentru gimnaziu sunt realizate 4.533 RED).
  • a fost dezvoltat glosarul de concepte educaționale care vizează Curriculumul național.
  • a continuat generarea și validarea de RED, cu asigurarea funcționalităților tehnice ale platformelor educaționale online.
  • Cadrele didactice au beneficiat de trei programe de formare și anume: 
    • 49.883 cadre didactice în cadrul programului de abilitare curriculară  Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți - CRED
    • 4.780 cadre didactice în cadrul programului Managementul implementării eficiente a curriculumului național. MANAGER – CRED, dedicat directorilor și directorilor adjuncți din unitățile de învățământ de masă
    • 3.896 cadre didactice în cadrul programului Resurse educaționale digitale: realizare, utilizare, evaluare. RED - CRED  

      În aprilie 2023 a debutat un nou program de formare intitulat Proiectarea și implementarea activităților de tip outdoor in Curriculumul Național pentru învățământ primar și gimnazial – CREDactout, dedicat educației nonformale, prin care vor fi formate alte 480 de cadre didactice.
Procesului de aderare la OCDE

În contextul procesului de aderare la OCDE, România se alătură, începând cu 2023, programului INES dedicat indicatorilor sistemelor de educație. Ca urmare a participării la INES, România va fi inclusă pentru prima dată în publicația Education at a Glance 2023, alături de statele membre OCDE și alte state candidate. Datele pentru EAG 2023 sunt colectate la nivel național pe tot parcursul anului, bazându-se pe date administrative sau din anchete deja colectate, implicând și un număr de până la 20 de chestionare separate. Publicația include și date din anchete internaționale, cum ar fi PISA, PIAAC și TALIS.

​Proiectul ROSE pentru învățământul secundar

În perioada 2015-2024, ME implementează Proiectul privind învățământul secundar (ROSE), ce are ca obiectiv reducerea abandonului în învățământul secundar superior și în primul an al învățământului terțiar și creșterea ratei de promovare a examenului de Bacalaureat. În cadrul ROSE, sunt în implementare 874 de granturi, prin activități ce includ: activități remediale, de consiliere, îndrumare și orientare profesională, de coaching, dezvoltare personală și dezvoltare a abilităților socio-emoționale, activități extracurriculare și de informare (cum ar fi vizite/excursii de documentare, stagii de pregătire, participări la competiții și formarea de rețele interșcolare). 

În liceele beneficiare de granturi:

  • rata medie de abandon școlar în anii terminali a scăzut de la valoarea de referință 6,5% la 1,96%,
  • rata medie de absolvire a liceului a crescut de la 86,9% la 95,65%,
  • rata de promovare a examenului de Bacalaureat a crescut de la 49,6% la 67,76%.

Componenta de intervenții sistemice a Proiectului ROSE finanțează participarea elevilor români la programele internaționale de testare educațională, cum ar fi TIMSS 2019 și PISA 2022, ceea ce permite realizarea unei diagnoze a sistemului educațional folosind date valide și comparabile la nivel internațional, ca bază pentru recomandări și soluții pentru creșterea performanțelor sistemului educațional și îmbunătățirea politicilor naționale bazate pe rezultate.

În 2023, sunt realizate demersuri pentru a susține financiar participarea elevilor români la evaluarea TIMSS 2023, precum și la studiile care se orientează spre alte competențe cheie: competențe civice ICCS (Studiul Internațional cu privire la Educația Civică și Cetățenească) și ICILS (Studiul Internațional privind Competențele Digitale).

​Dezvoltarea rețelei de școli verzi

Saptamâna verde

La 24 februarie 2023, MEd și MMAP au lansat Saptamanaverde.edu.ro, o platformă online prin care elevii și cadrele didactice au la dispoziție resurse educaționale pentru a susține organizarea activităților din cadrul Programului „Săptămâna verde”. Platforma online vine în sprijinul școlilor și conține o serie de materiale informative și idei/sugestii de activități care pot fi organizate la nivelul acestora. Cadrele didactice nu sunt obligate să se limiteze la resursele propuse, fiind încurajate să identifice, la nivel local, și alte tipuri de activități complementare.

În cadrul anului școlar, fiecare unitate de învățământ are la dispoziție, la alegere, o săptămână din perioada februarie – iunie, pentru a derula programul Săptămâna verde. Școlile vor realiza, timp de cinci zile consecutive, activități educaționale care contribuie la prevenirea schimbărilor climatice și la protejarea mediului.

Identificarea competețelor verzi

În ceea ce privește identificarea competențelor verzi, conform analizei privind cererea și oferta de competențe verzi realizată de Comitetul Sectorial pentru Formare Profesională în Protecția Mediului, se recomandă ca toate standardele ocupaționale să cuprindă competențe generale verzi, alese în funcție de cerințele ocupației respective. În perioada 2020 - martie 2023 ANC a aprobat 217 standarde ocupaționale, iar pentru 104 dintre acestea au fost stabilite/dezvoltate și competențe verzi (de protecție a mediului).​

Modernizarea bazei materiale a școlilor

Continuă implementarea Proiectului Școli mai Sigure, Incluzive și Sustenabile în România. Primul lot de 23 de școli aflate în situație de risc au fost selectate pentru finanțare; în februarie 2023 au fost semnate contractele de proiectare pentru opt școli, iar pentru restul de 14 unități școlare procedura de licitație pentru servicii de proiectarea fost relansată în martie a.c.

​Reducerea părăsirii timpurii a școlii

Asigurarea accesului egal la educație și reducerea părăsirii timpurii a școlii rămân pe agenda intervențiilor prioritare, planificarea acestor intervenții fiind prevăzută și ca măsură de îndeplinire a condiției favorizante aplicabile educației și formării pentru accesul la fondurile UE în perioada de programare 2021-2027.

Strategia Națională pentru Educație Parentală 2023-2030

În vederea sprijinirii copiilor care intră într-un nou ciclu de învățământ, MEd a reluat elaborarea proiectului Strategiei Naționale pentru Educație Parentală 2023-2030. Viziunea asupra educației parentale din România, subsecventă dezideratelor Proiectului “România Educată”, propune ca aceasta să contribuie semnificativ, prin măsuri specifice de educație și sprijin parental, în perspectiva țintelor de țară la orizontul anului 2030, la construcția unei societăți moderne în care regăsim părinți împliniți, copii fericiți și comunități solidare. Obiectivul general al strategiei este informarea, pregătirea și valorizarea părinților pentru a oferi cel mai bun sprijin pentru îngrijirea, protecția, nutriția, sănătatea și educația copiilor lor. Termenul de aprobare al proiectului de strategie este trim. III/2023.

Școală pentru toți

Apelul de proiecte Școală pentru toți promovează măsuri integrate de prevenire și reducere a abandonului școlar pentru școlarii tineri și adulți, de sprijin pentru personalul din învățământ, inclusiv prin programe de tipul A doua Șansă și Școala după școală. Până la 31 martie 2023, 29.208 copii, 147.697 elevi și 18.149 tineri/adulți au beneficiat de sprijin pentru participarea la programe de educație.

7.495 de copii/tineri/adulți au finalizat programe de tip A doua șansă, ca urmare a sprijinului primit și 540 de beneficiari au obținut o calificare la finalizarea acestor programe.

Profesori motivați în școli defavorizate

Apelul de proiecte Profesori motivați în școli defavorizate este dedicat școlilor cu cel mai ridicat grad de defavorizare, care au mulți copii aflați în risc de abandon școlar și care nu reușesc să atragă sau să mențină în școală profesori calificați. Până la 31 martie 2023,   89.428 de cadre didactice și profesori de sprijin au beneficiat de programe de formare/schimb de bune practici, iar 73.777 dintre aceștia și-au îmbunătățit nivelul de competențe/au fost certificați.

Programe sociale

Ministerul Educației continuă și extinde implementarea programelor sociale în vederea asigurării accesului la educație a elevilor din grupuri dezavantajate:

Programul național de protecție socială Bani de liceu

În anul școlar 2022-2023 numărul beneficiarilor a fost de 20.509.

Programul Euro 200 pentru sprijinirea elevilor și a studenților cu posibilități financiare reduse în vederea achiziționării de calculatoare

În 2021, numărul de beneficiari a fost de 2.150 elevi si studenți.

Programul Masă caldă

Programul (program pilot) de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolari și elevi a fost extins la 450 unități de învățământ preuniversitar de stat. În anul școlar 2022-2023, preșcolarii și elevii din învățământul preuniversitar de stat au primit gratuit o masă caldă sau un pachet alimentar, în limita sumei de 15 lei/zi/beneficiar. Scopul principal al programului este reducerea ratei de abandon școlar și asigurarea accesului echitabil și nediscriminatoriu la educație al tuturor preșcolarilor și elevilor din România.

Programul Bursa profesională

Programul este adresat tuturor elevilor care frecventează învățământul profesional și constă într-un sprijin financiar lunar de 200 de lei de care beneficiază și copiii cetățenilor străini beneficiari ai unei forme de protecție în România sau ai cetățenilor străini cu drept de ședere/rezidență pe teritoriul României, care frecventează învățământul profesional. În anul școlar 2021-2022, 99.342 elevi au beneficiat de burse profesionale.

Bursele de ajutor social

În 2021, Guvernul României a stabilit următoarele cuantumuri ale burselor acordate elevilor, după cum urmează: 500 de lei pentru bursa de performanță, 200 lei pentru bursele de merit și cele de ajutor social și 150 de lei pentru bursele de studiu.

Programul pentru școli al României

Programul acordă gratuit pentru preșcolarii din grădinițele cu program normal de 4 ore de stat autorizate/ acreditate și particulare acreditate dar și pentru elevii din învățământul primar și gimnazial de stat și particular fructe și legume proaspete, lapte și produse lactate și produse de panificație. Pentru anul școlar 2021-2022, numărul total de preșcolari și elevi din ciclul primar și gimnazial, beneficiari ai programului, a fost de 1.903.851.

Transportul elevilor

Programul se adresează elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport între localitatea de domiciliu și localitatea unde sunt școlarizați, pe durata cursurilor școlare. Prin OUG nr. 159/2022, a fost introdusă o sumă forfetară pentru elevii navetiști.

Rechizite școlare

Este un program adresat elevilor din învățământul de stat, primar și gimnazial, cursuri de zi cărora le sunt distribuite pachete cu rechizite școlare specifice fiecărei clase. În  anul școlar 2021-2022, numărul de beneficiari a fost de 258.356 elevi. Prin OME nr. 3.783/03.03.2023 a fost aprobat nivelul maximal de preț al pachetelor cu rechizite școlare acordate elevilor, în sumă de 65 de lei/ pachet/ elev din învățământul primar și 75 de lei/ pachet/ elev din învățământul gimnazial.

Acordarea de sprijin educațional pe bază de tichete sociale pe suport electronic, care oferă beneficiarilor posibilitatea alegerii rechizitelor școlare pentru copiii care frecventează o unitate de învățământ. Programul este implementat pe parcursul a doi ani școlari iar numărul total de beneficiari pentru care au fost emise carduri în valoare de 500 de lei fiecare este de 405.000 (copii/elevi) din 13.376 unități de învățământ.  

2022

Ministerului Educației continuă reformele în domeniul educaţiei şi formării, în vederea asigurării unui învăţământ adaptat cerinţelor pieţei muncii şi centrat pe dezvoltare personală şi socială, cu impact pozitiv asupra prevenirii şi combaterii părăsirii timpurii a şcolii. 

Calitatea actului educațional

În februarie 2022, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) a fost reorganizată, astfel că organismul colectiv de conducere, Consiliul ARACIP, are în structură reprezentanți ai Ministerului Educației, ai Ministerelor de Interne și al Apărării Naționale, reprezentant al Asociației Școlilor Particulare, al ARACIS, observatori din partea asociațiilor de elevi, ai sindicatelor și asociațiilor de părinți.

Programe sociale

În privința consolidării pachetului social pentru educație, vizând elevii din grupurile cu riscuri particulare, Ministerul Educației a continuat să deruleze programe sociale naționale anuale: 

Programul Masă caldă pentru elevi. Programul pilot este un real sprijin financiar pentru părinți, stimulează participarea elevilor la procesul educativ și asigură accesul echitabil şi nediscriminatoriu la o educaţie de calitate tuturor copiilor şi elevilor.Potrivit Ordonanței de Urgență nr. 105/2022, s-a aprobat continuarea Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din 450 de unități de învățământ preuniversitar de stat pentru anul școlar 2022-2023.

Transportul elevilor. Transportul elevilor este vizat prin acțiuni de asigurare a mobilității elevilor și decontării transportului acestora. Elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport între localitatea de domiciliu și localitatea unde sunt școlarizați, pe durata cursurilor școlare, din bugetul ME, prin unitățile de învățământ unde sunt școlarizați, în limita a 50 km. De asemenea, elevilor care locuiesc la internat sau în gazdă li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a opt călătorii dus-întors pe semestru, din bugetul ME, prin intermediul școlilor.

Sprijin material pentru copiii cu cerințe educaționale speciale (CES). Prin OME nr. 5150/30.08.2021, privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2022-2023, se alocă, peste numărul de locuri repartizat respectivelor unităţi de învăţământ, locuri distincte în unităţile de învăţământ de masă, pentru integrarea individuală a elevilor cu cerinţe educaţionale speciale (CES) proveniţi din învăţământul de masă şi din învăţământul special, la admiterea în învăţământul liceal de stat.

Programul național Bani de liceu. Prin programul național de protecție socială Bani de liceu, este acordat un sprijin financiar elevilor din învățământul liceal în vederea continuării/ finalizării studiilor. În urma adoptării HG nr. 712/2018, începând cu anul școlar 2018-2019, fiecare elev beneficiar primește suma de 250 lei/ lunar pe toata durata cursurilor, în situația respectării tuturor condițiilor legale prevăzute. Pe lângă indexarea acestei sume (de la 180 lei/lună), a fost majorată și valoarea plafonului maxim de acordare a bursei de la 150 lei la 500 lei/ membru de familie.

Programul Euro 200. Programul Euro 200 este un program național care vine în sprijinul elevilor și studenților cu posibilități financiare reduse, în vederea achiziționării de calculatoare.

Programul Bursa profesională. Programul Bursa profesională este un program social național care se adresează tuturor elevilor care frecventează învățământul profesional și constă într-un sprijin financiar lunar de care beneficiază și copiii cetățenilor străini beneficiari ai unei forme de protecție în România sau ai cetățenilor străini cu drept de ședere/rezidență pe teritoriul României, care frecventează învățământul profesional.

Bursele de ajutor social. Bursele de ajutor social au fost finanțate, până în anul 2020 inclusiv, doar de la bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale. În anul 2021, Guvernul României a stabilit, prin HG nr. 1094/2021, un nou cuantum al burselor pentru anul școlar 2021-2022, diferențiat, pentru prima dată, în funcție de categoria de burse, după cum urmează: 500 de lei pentru bursa de performanță, 200 lei pentru bursele de merit și cele de ajutor social și 150 de lei pentru bursele de studiu.

Programul pentru școli al României. Programul prevede acordarea gratuită, pentru preşcolarii din grădinițele cu program normal de 4 ore de stat autorizate/ acreditate și particulare acreditate, dar și pentru elevii din învățământul primar și gimnazial de stat și particular, de fructe și legume proaspete, lapte și produse lactate și de produse de panificație, în limita unei valori zilnice/preșcolar/elev, precum și finanțarea unor măsuri educative care însoțesc distribuția fructelor, legumelor, laptelui și produselor lactate.

Programul Rechizitele școlare. Rechizitele școlare sunt asigurate elevilor pentru stimularea prezenței la școală. La începutul fiecărui an școlar sunt distribuite pachete cu rechizite școlare specifice fiecărei clase prin Programul Rechizite școlare

Tichete sociale pe suport electronic. Acordarea de sprijin educațional pe bază de Tichete sociale pe suport electronic este asigurată prin OUG nr. 133/2020 prin care preșcolarii și elevii din ciclul primar și gimnazial care provin din familii cu venituri modeste beneficiază de tichete sociale pentru sprijin educațional în valoare de 500 lei fiecare. 

Politici curriculare

Profesionalizarea carierei didactice – PROF

În cadrul intervențiilor educaționale de tip  curriculum, prin proiectul sistemic Profesionalizarea carierei didactice – PROF, în baza OME nr.4800/2022, au fost aprobate programele școlare din categoria curriculum la decizia școlii, nivel liceal, care pilotează programa Educația digitală și abilități media (CDS – liceu, IX-XII) - în toate unitățile de învățământ din bazele de practică pedagogică și programele Educația incluzivă și dezvoltarea gândirii critice (CDS –liceu, IX-X) și Strategii metacognitive(CDS – liceu, X) - în unitățile de învățământ cu profil pedagogic din consorțiile de tip bază de practică pedagogică. Pentru anul școlar 2022-2023, Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), prin Serviciul Dezvoltare Curriculum și cu sprijinul Unității de Cercetare în Educație, în parteneriat cu Centrul de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT), a coordonat realizarea colecției Repere metodologice pentru aplicarea curriculumului la clasa a X-a în anul școlar 2022-2023. Ministerul Educației a publicat colecția de resurse educaționale conținând 86 de materiale distincte, format PDF. 

Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți – CRED

Prin proiectul Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți – CRED, s-a acordat sprijin metodologic pentru aplicarea programelor școlare în învățământul primar și gimnazial, continuându-se procesul de elaborare a celor 18 ghiduri metodologice de aplicare a programelor școlare pentru învățământ primar și gimnazial, a ghidului metodologic Crearea de contexte formale și nonformale pentru învățare în școală și în afara acesteia, a ghidului privind Managementul curriculumului și a ghidului de Bune practici cu exemple de activități de învățare realizate cu elevii în risc de abandon școlar din comunități defavorizate. Totodată, s-au continuat activitățile de pilotare a strategiilor de adaptare curriculară în 25 de școli pilot situate în comunități defavorizate, care au implicat aproximativ 170 de profesori și 2500 de elevi în risc de absenteism și abandon școlar.

​Proiectul ROSE pentru învățământul secundar

Proiectul privind Învățământul Secundar (Romania Secondary Education – ROSE), finanțat printr-un împrumut de la BIRD, se implementează, în perioada 2015-2022.

Activitățile dedicate învățământului preuniversitar includ finanțări acordate liceelor cu performanțe scăzute, printr-o schemă de granturi, pentru reducerea ratei de abandon școlar, creșterea ratei de absolvire a liceului și îmbunătățirea performanței la examenul de bacalaureat.

Acțiunile principale care pot fi finanțate din granturi sunt:

  • activități remediale, de consiliere, îndrumare și orientare vocațională și activități de dezvoltare personală (cel puțin 50% din  costurile directe)
  • activități extracurriculare și de informare, cum ar fi vizite/excursii de documentare, stagii de pregătire, participări la competiții și formarea de rețele interșcolare (până la 30% din costurile directe)
  • lucrări civile minore de renovare, amenajare a interioarelor clădirilor școlare (de exemplu: laboratoare), fără impact negativ asupra mediului și achiziții de bunuri (până la 20% din costurile directe).

Proiectul ROSE finanțează programe de vară de tip punte, granturi competitive acordate facultăților de stat pentru a desfășura cursuri sau alte activități relevante pentru elevii de liceu, cu precădere celor dezavantajați, oferind acestora o experiență universitară menită să-i familiarizeze cu contextul academic și să inițieze dezvoltarea timpurie a abilităților relevante pentru succesul în învățământul universitar.

​Dezvoltarea rețelei de școli verzi

Ministerul Educației a lansat apelul, finanțat prin PNRR, Dezvoltarea rețelei de școli verzi și achiziționarea de microbuze verzi (I 10-R6. Actualizarea cadrului legislativ pentru a asigura standarde ecologice de proiectare, construcție și dotare în sistemul de învățământ preuniversitar). Obiectivul acestei investiții este de a asigura sustenabilitatea unităților de învățământ preuniversitar prin tranziția la școli verzi și mobilitate verde (microbuze electrice). În vederea asigurării tranziției către un sistem educațional sustenabil, Ministerul Educației va demara dezvoltarea unei rețele de școli sustenabile, prietenoase cu mediul. 300 000 m2 din suprafața unităților de învățământ vor beneficia de schimbări structurale pentru a asigura durabilitatea (izolare termică, panouri solare, planificarea spațiului verde, colectare selectivă) și vor fi construiți 46 400 m2 de noi unități de învățământ preuniversitar verzi. 

​Modernizarea bazei materiale a școlilor

Proiectul Școli mai sigure, incluzive și sustenabile, care se derulează în perioada  decembrie 2021 – iunie 2027, are ca obiectiv modernizarea infrastructurii școlare, prin reabilitarea, consolidarea și/ sau construirea unor școli, selectate, în prima etapă, din zonele cu cel mai mare risc seismic din România, în vederea asigurării unor medii de învățare mai sigure și îmbunătățite pentru elevi și profesori și creșterii capacității instituționale de a investi în infrastructura educațională durabilă. Până în prezent, în cadrul acestui proiect, au fost finalizate expertizele tehnice pentru cele 23 de școli din primul lot și au fost lansate procedurile de achiziție pentru servicii de proiectare pentru 20 școli din primul lot. 

​Reducerea părăsirii timpurii a școlii

Mecanismul de Avertizare Timpurie în Educație (MATE)

Sprijinirea unităților de învățământ cu risc ridicat de abandon școlar s-a realizat prin utilizarea metodologiei și a instrumentului Mecanismul de Avertizare Timpurie în Educație (MATE) pentru alocarea de resurse financiare în anul școlar 2021-2022 pentru implementarea investiției I4 din cadrul PNRR. Ministerul Educației a întreprins acțiuni de pregătire a acordării de granturi celor 750 de școli prevăzute pentru runda 1, invitând școlile eligibile să-și manifeste interesul pentru participarea la program, publicând în consultare Ghidul solicitantului pentru Apelul de Proiecte necompetitive, organizând webinarii de informare pentru instituțiile interesate și punând la dispoziția acestora răspunsuri la întrebările frecvente despre apel, publicate pe pagina web a Ministerului Educației.

Profesori motivați în școli defavorizate

Programul Profesori motivați în școli defavorizate își propune susținerea financiară a celor mai bune mecanisme care răspund nevoii de a include în mod sistematic noi măsuri/programe educaționale care să asigure îmbunătățirea calității educației și accesul echitabil la educație. Prin acest apel au fost sprijinite intervențiile care au vizat nevoile personalului educațional din unitățile de învățământ publice, în care sunt înmatriculați copii cu un grad ridicat de risc educațional, în vederea asigurării calității în educație și a incluziunii școlare. Personalul didactic/ personalul de sprijin care și-a îmbunătățit nivelul de competențe în cadrul acestui apel este în număr de 6641. 

Școală pentru toți

Intervențiile sprijinite prin apelul POCU/74/6/18 – Școală pentru toți, finanțat din Axa Prioritară 6 Educație și competențe, au vizat reducerea și prevenirea abandonului școlar timpuriu și promovarea accesului egal la învățământul preșcolar, primar și secundar de calitate, inclusiv la parcursuri de învățare formale, non formale și informale pentru reintegrarea în educație și formare. Din cele 129 de proiecte contractate, 19 se află în implementare. 

​Măsuri în sprijinul elevilor strămutați din Ucraina

Una dintre principalele priorități ale Ministerului Educației în ceea ce privește elevii strămutați din Ucraina a fost adoptarea rapidă de măsuri legislative și administrative pentru a asigura accesul acestora la grădinițe și școli în aceleași condiții ca și cele asigurate copiilor români.

Pentru a permite integrarea în sistemul educațional românesc, copiii ucraineni strămutați au acces la programe de învățare a limbii române și la activități extracurriculare în școli și la cele organizate în cadrul cercurilor constituite la nivelul palatelor şi cluburilor copiilor. Participarea la activităţile extracurriculare nu este condiţionată de calitatea de audient.

Copiii ucraineni strămutați sunt eligibili pentru toate programele de sprijin social și, în plus, li se oferă burse, cazare gratuită la școală, transport, asistență medicală de urgență sau bunuri de uz personal. Copiii ucraineni strămutați beneficiază de consiliere și sprijin psihologic.  În plus, s-a renunțat la obligația de a se prezenta la examenul național care permite trecerea de la învățământul secundar inferior la cel secundar superior, pentru a facilita și mai mult dreptul lor la educație. Pentru a-și consolida și mai mult răspunsul la criza ucraineană, România a adoptat Planul național de măsuri privind protecția și incluziunea persoanelor strămutate din Ucraina, beneficiare de protecție temporară în România, care, pe lângă măsurile de răspuns de urgență, se concentrează și pe măsurile de protecție pe termen mediu și lung. În acest sens, măsurile prevăzute pentru domeniul educației au ca scop facilitarea integrării copiilor ucraineni în vederea continuării studiilor, asigurarea resurselor umane necesare, precum și asigurarea resurselor necesare procesului de predare-învățare și evaluare. 

În cooperare cu UNICEF, Ministerul Educației din România a dezvoltat recent o platformă care va facilita colectarea de date despre copiii ucraineni înscriși în școlile din România. Platforma va oferi, de asemenea, informații despre cerințele școlilor românești în care sunt înscriși copiii ucraineni. Cu sprijinul autorităților locale, au fost înființate hub-uri educaționale în mai multe școli din țară, care permit copiilor ucraineni strămutați să beneficieze de activități educaționale în limba ucraineană, folosind platformele puse la dispoziție de Ministerul ucrainean al Educației.

2021

Ministerului Educației Naționale continuă reformele în domeniul educaţiei şi formării, în vederea asigurării unui învăţământ adaptat cerinţelor pieţei muncii şi centrat pe dezvoltare personală şi socială, cu impact pozitiv asupra prevenirii şi combaterii părăsirii timpurii a şcolii. 

Contextul pandemic COVID-19

Din perspectiva atenuării efectelor pandemiei de COVID-19, Ministerului Educației Naționale a aplicat mai mulți pași concreti în toate cele patru strategii sectoriale. Aceste măsuri vor fi reflectate în Raportul integrat 2020 privind cele patru strategii, care se află în faza de pregătire. Un raport de implementare pentru întreaga perioadă 2015-2020 acoperită de cele patru strategii sectoriale va fi disponibil până la sfârșitul anului 2021. 

Pe fondul pandemiei de COVID-19, pentru a contribui la eliminarea decalajelor de realizare și pentru a sprijini proiectarea activităților didactice în anul școlar 2020-2021, au fost elaborate și puse la dispoziție online regulamentul de implementare a disciplinelor școlare (Vezi platforma online). Unitatea de Cercetare în Educație a întocmit raportul de cercetare Învățământ la distanță. Cercetare privind activitățile educaționale desfășurate în România, pe perioada suspendării învățării față în față. Acest studiu a urmărit găsirea percepțiilor și opiniilor respondenților cu privire la accesul, desfășurarea și prezența la activități de învățământ la distanță, nevoile de sprijin și domeniile prioritare de intervenție a autorităților centrale și locale, precum și propuneri de creștere a eficienței organizării cursului la distanță. învăţare). 

Pe fondul pandemiei de COVID-19, OUG nr. 144/2020 a pus în aplicare un cadru legal de dotare a studenților cu echipamente informatice mobile și articole de protecție medicală în vederea asigurării condițiilor igienico-sanitare minime în unitățile de învățământ preuniversitar publice lipsite de legătură cu retea de apa si canalizare. 

De asemenea, în acest context de pandemie, programul național Școala de Acasă este implementat, prin ordin de ministru (pentru care Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr. 4738/2020) a aprobat numărul necesar de dispozitive electronice cu conexiune la internet, precum și ca criterii de distribuire a dispozitivelor achiziționate în program către elevii din ciclul primar, gimnazial și gimnazial superior din învățământul cu frecvență (adică clasa pregătitoare, clasele 1-12, școala profesională). Astfel, în decembrie 2020, a fost finalizată livrarea a 250.000 de tablete, 10.000 de camere web și 22.000 de laptopuri alocate. 

Hotărârea Guvernului nr. 756/2020 a aprobat Programul național Educație în siguranță care prevede alocații din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului. Până la 1 aprilie 2021, prin acest program, au fost achiziționate 39.149 de tablete, 4.698 de camere web și 3.109 computere (desktop, all-in-one, laptop).

Politici curriculare

Se depun eforturi pentru modernizarea curriculum-ului școlar pentru rutele primare, gimnaziale, liceale, VET și ÎPT. Proiectul cadru de curriculum pentru liceu – studii teoretice, VET și rute ÎPT - a fost elaborat și publicat pentru consultare publică până la sfârșitul lunii ianuarie 2021.

În anul școlar 2021-2022 vor fi elaborate/ revizuite programe școlare pentru învățământul preșcolar special, primar și gimnazial, în conformitate cu cadrul curricular aferent, aprobat prin MO nr. 3622/2018. 

În cadrul proiectului CRED - Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru Toți, au fost aprobate mai multe documente:

  • Etape pentru proiectarea, actualizarea și evaluarea Curriculumului Național.
  • Metodologie privind dezvoltarea curriculum-ului școlar.

Proiectul CRED a produs, de asemenea, o serie de studii și rapoarte relevante pentru actualizarea abordărilor curriculare, cum ar fi:

  • Raportul asupra curriculumului din școală și cadrul de reglementare actual.
  • Analiza comparativă a recomandărilor europene privind competențele cheie.

Prin proiectul CRED, în perioada 2021-2022 urmează să se finalizeze următoarele activități:

  • revizuirea metodologiei programului a doua șansă
  • elaborarea programelor școlare specifice programului a doua șansă pentru învățământul primar și gimnazial (inclusiv cadrul aferent)
  • elaborarea și publicarea reglementărilor de aplicare pentru diferitele discipline de studiu din învățământul primar și secundar inferior (18 ghiduri completate – 15 Regulamente de aplicare pentru aplicarea noilor programe școlare în învățământul primar și secundar inferior, ghiduri privind gestionarea curriculumului pentru directorii de școli/ inspectori și orientări privind dezvoltarea și evaluarea resurselor educaționale deschise)
  • dezvoltarea resurselor educaționale deschise (OER) și a altor resurse relevante pentru a sprijini implementarea noilor programe școlare (7.200 de OER urmează să fie finalizate până la 14 august 2022, adică data de încheiere a proiectului)
  • 20 de modele curriculare pentru discipline opționale integrate (inclusiv a doua șansă)
  • un studiu de bază privind evaluarea competențelor absolvenților de clasa a IV-a, din perspectiva dobândirii competențelor cheie, în special pentru elevii din grupurile defavorizate.

Calitatea actului educațional

În vederea creșterii calității învățământului preuniversitar, pentru o configurație completă a unui mecanism de colectare și prelucrare a datelor de către Ministerul Educației Naționale, a fost dezvoltat modulul Resurse Umane în cadrul Sistemului Informațional Integrat al Educației din România (SIIIR). SIIIR a fost, de asemenea, înființat pentru a colecta date privind accesul elevilor și profesorilor la dispozitivele conectate la internet, precum și pentru a colecta date privind perioadele de suspendare a învățării față în față. SIIIR beneficiază de noi atribute legate de elevi. În prezent, modulul Date Financiare al SIIIR este testat în 16 județe și urmează să fie aplicat, la nivel național, până la sfârșitul anului 2021, în urma pregătirii viitorilor săi utilizatori.

În vederea îmbunătățirii instrumentelor de management al educației de calitate au fost aprobate:

  • Metodologia de evaluare instituțională pentru autorizarea, acreditarea și evaluarea periodică a organizațiilor de învățământ.
  • Standardele actualizate de autorizare, acreditare și evaluare externă periodică în învățământul preuniversitar.

Conform noii legislații, evaluarea internă și externă a calității educației se va concentra asupra factorilor cheie care: îmbunătățesc frecvența școlară, rezultatele învățării și bunăstarea copilului/tânărului, precum și asupra capacității profesorilor, managerilor școlii. și comunitatea în raport cu factorii de mai sus, dar și pe comunicarea și cooperarea cu toate părțile interesate, echitatea în furnizarea de educație, combaterea discriminării, segregării școlare și agresiunii și promovarea incluziunii sociale și interculturalității.

Proiectul ROSE pentru învățământul secundar

Ministerul Educației Naționale implementează, în perioada 2015-2022, proiectul privind învățământul secundar - ROSE, (Proiectul învățământului secundar România) finanțat prin Contractul de împrumut încheiat între România și BIRD în 2015, ratificat prin Lege.

Proiectul urmărește reducerea abandonului școlar în învățământul secundar superior și în primul an universitar de învățământ terțiar și creșterea ratei de succes a elevilor la examenul de Bacalaureat, cu următoarele rezultate așteptate:

  • o rată redusă de abandon școlar în clasele finale ale liceelor susținute prin proiect,
  • a scăzut procentul de licee cu abandon școlar peste 7%,
  • o creștere a ratei de absolvire și a ratei de succes a elevilor la examenul de Bacalaureat din liceele susținute de proiect, și
  • rata de retenție crescută în primul an universitar în facultățile susținute de proiect.

ROSE sprijină tranziția elevilor din sistemul de învățământ secundar superior la învățământul terțiar, folosind o abordare descentralizată, bazată pe granturi individuale către licee. 

Sunt implementate 874 granturi și propun activități care vizează atingerea obiectivelor menționate mai sus, care includ:

  • activități de remediere,
  • consiliere și orientare în carieră,
  • coaching, dezvoltarea personală și dezvoltarea abilităților socio-emoționale,
  • precum și activități extracurriculare și de informare (vizite/excursii, cursuri de pregătire, participare la concursuri și formarea de rețele interșcolare).

Pentru a susține creșterea calității activităților de predare și învățare în liceele care beneficiază de granturi ROSE, pentru fiecare dintre acestea a fost desemnat un mentor care să sprijine echipa pedagogică în îmbunătățirea abordărilor și practicilor de predare cu accent pe elev, precum și capacitatea de a să adapteze programa școlară la nevoile și aptitudinile elevului.

Cinci ghiduri pedagogice pentru licee au fost elaborate și puse la dispoziția tuturor părților interesate pe site-ul web al proiectului ROSE:

  • linii directoare pentru educația incluzivă,
  • linii directoare pentru activități de remediere și de îndrumare,
  • linii directoare pentru consiliere și orientare în carieră,
  • linii directoare pentru dezvoltarea abilităților socio-emoționale,
  • linii directoare pentru dezvoltare personală și coaching.

Programe sociale

În ceea ce privește consolidarea pachetului social în educație, care vizează elevii și studenții din grupurile care se confruntă cu riscuri deosebite, Ministerul Educației Naționale continuă să deruleze programele sociale naționale anuale precum Bani de liceu, Euro 200 sau Masă caldă pentru elevi. 

  • Bani pentru liceu (programul este destinat să acorde o bursă lunară (alocație) elevilor din medii dezavantajate din punct de vedere economic și social, pentru a-i ajuta să-și continue studiile după ce au absolvit studiile secundare inferiore).
  • programul Euro 200.
  • Masă caldă pentru elevi (programul pilot pentru a oferi sprijin alimentar preșcolarilor și elevilor din 150 de unități de învățământ școlar public).
  • Programul Rechizite școlare.
  • Implementarea Programului pentru scoli al României a continuat. Acest program oferă gratuit fructe și legume proaspete, lapte, lactate și produse de panificație pentru toți copiii din grădinițe și elevii din învățământul primar și gimnazial public și privat.

​Grupuri vulnerabile

Pentru a asigura incluziunea copiilor cu cerinţe educaţionale speciale (CES) şi pentru a asigura conformitatea sistemului de învăţământ românesc cu cerinţele cadrului legal internaţional privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, programul de admitere în învăţământul liceal de stat pentru Anul școlar 2021-2022 include o secțiune privind admiterea la învățământul liceal de sistem a solicitanților CES.

În ceea ce privește accesul elevilor romi la liceu, în anul școlar 2020-2021 a fost organizată admiterea candidaților pentru posturi speciale vacante pentru romi în învățământul liceal public și vocațional/dual.

Proiectul Mecanism de avertizare timpurie pentru prevenirea părăsirii timpurii a școlii are ca scop monitorizarea, prevenirea și combaterea părăsirii timpurii a școlii. Acest proiect este implementat cu sprijinul experților Băncii Mondiale. În prezent, proiectul se află în faza de testare pilot în 11 școli din 10 județe din toată România. Sistemul național de informare integrată a educației (SIIIR) a ost completat cu un nou modul informatic care va fi integrat în SIIIR și care va permite colectarea datelor și informațiilor necesare monitorizării riscului de părăsire timpurie a școlii. Testarea pilot presupune colectarea datelor de la 467 de școli cu elevi din grupuri vulnerabile din cele 10 județe vizate. Ne propunem extinderea proiectului la nivel național, prin PRRN. 

Pentru a reduce și a preveni părăsirea timpurie a școlii și pentru a promova accesul egal la învățământul preșcolar, primar și gimnazial de calitate, proiecte în cadrul a două cereri competitive de propuneri care sunt în curs de implementare după cum urmează:  

  • Școala pentru toți – care promovează măsuri integrate de prevenire și reducere a părăsirii timpurii a școlii pentru școlari tineri și adulți, pentru a sprijini personalul didactic, inclusiv prin programele A doua șansă și Școala după școală.
  • Profesorii motivați din școlile defavorizate este un apel care vizează școlile cele mai defavorizate, care au mulți copii expuși riscului de abandon școlar și care nu reușesc să atragă sau să rețină profesori calificați.