Skip to main content
European Commission logo

Eurydice

EACEA National Policies Platform:Eurydice
Dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice din educaţia timpurie şi învăţământul preuniversitar
Romania

Romania

8.Cadrele didactice şi alte categorii de personal didactic

8.3Dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice din educaţia timpurie şi învăţământul preuniversitar

Last update: 15 December 2025

În Romania, conform Legii Învățământului Preuniversitar 198/2023 (Art. 188), pentru personalul didactic formarea continuă este un drept şi o obligaţie. Dezvoltarea profesională a personalului didactic, de conducere, de îndrumare şi control şi recalificarea profesională se bazează pe profilul profesional al cadrului didactic şi pe standardele profesionale pentru funcţiile didactice. Evoluţia în carieră a personalului didactic din invatamantul preuniversitar se realizează prin promovarea examenelor de definitivare în învăţământ şi obţinere a gradelor didactice II şi I.

În corelare cu reglementările specifice educaţiei adulţilor şi educaţiei permanente, perfecţionarea cadrelor didactice se realizeaza prin stagii de formare obligatorii.

Categoriile de programe pentru dezvoltare în cariera didactică a personalului din învățământul preuniversitar sunt următoarele: 

  • programe pentru dezvoltare în cariera didactică de specialitate, denumite programe de specialitate, constituie forme ale dezvoltării profesionale continue a personalului didactic din învățământul preuniversitar în domeniul de specializare corespunzător funcției didactice ocupate, în domeniul psihopedagogic și metodic pentru evoluția în cariera didactică, respectiv în domeniul management educațional.
  • programe complementare pentru dezvoltare în cariera didactică, denumite programe complementare, constituie forme ale dezvoltării profesionale continue a personalului didactic din învățământul preuniversitar în domenii complementare specializării funcției didactice ocupate.
  • programe pentru dezvoltare în cariera didactică de abilitare funcțională, denumite programe de abilitare funcțională, constituie forme ale dezvoltării profesionale continue a personalului didactic din învățământul preuniversitar, specifice educației formale și nonformale, care contribuie la dezvoltarea abilităților și deprinderilor cadrelor didactice în domenii care vizează autonomia pedagogică, selfmanagementul, dezvoltarea comportamentelor sociale adecvate și alte domenii conexe domeniului educațional.

Dezvoltarea profesionala a personalului didactic, de conducere, de indrumare si control si recalificarea profesionala se bazeaza pe profilul profesional al cadrului didactic si pe standardele profesionale pentru functiile didactice si are urmatoarele scopuri:  

  • dezvoltarea competentelor in domeniul de specializare corespunzator functiei didactice ocupate, precum si in domeniul psihopedagogic.
  • dezvoltarea competentelor corespunzatoare etapelor de evolutie in cariera didactica, prin sistemul de pregatire si obtinere a gradelor didactice.
  • dobandirea sau dezvoltarea competentelor de conducere, de indrumare si control.
  • dobandirea de noi competente, inclusiv prin programe de conversie pentru noi specializari si/sau ocuparea de noi functii didactice, altele decat cele ocupate in baza formarii initiale.
  • dobandirea si dezvoltarea de competente digitale de predare-invatare-evaluare.
  • dobandirea si dezvoltarea de competente pentru consiliere educationala si orientarea in cariera, pentru educatia adultilor, competente sociale si alte domenii tematice prioritare la nivelul sistemului de invatamant preuniversitar.
  • dobandirea si dezvoltarea de competente de comunicare in limbi de circulatie internationala.
  • dezvoltarea altor competente transversale necesare pentru activitatea didactica, in acord cu standardele profesionale pentru functiile didactice.
  • dobandirea si dezvoltarea de competente in aria combaterii segregarii scolare, promovarii strategiilor de adaptare curriculara si lucrului cu copii in situatii de risc, precum si in aria prevenirii si combaterii violentei psihologice-bullying.

În sistemul pentru dezvoltarea profesională continuă a personalului didactic din învățământul preuniversitar, un credit ECTS reprezintă volumul de muncă necesar pentru acumularea unui set de competențe, conform standardelor profesionale pentru profesia didactică, adecvat rolurilor didactice și profilului profesional al cadrului didactic din învățământul preuniversitar.  Un credit ECTS se cuantifică într-un număr de 25 de ore de pregătire pentru dobândirea unui set de competențe. Un program se acreditează cu un număr întreg de credite ECTS, în intervalul 1-5 credite ECTS, pentru a facilita recunoașterea automată la nivel european.

Condiția de formare implică acumularea de către un cadru didactic, la fiecare interval consecutiv de 5 ani școlari de activitate didactică la catedră, calculat de la data promovării examenului de definitivare în învățământ, sau, după caz, a examenului de licențiere în cariera didactică, a unui număr de minimum 15 credite ECTS (Sistemul european de credite transferabile), care atestă dobândirea de competențe ca urmare a parcurgerii unor programe de formare din categoriile prevăzute mai sus.

Prin interval legal prevăzut se înțelege intervalul consecutiv de 5 ani școlari de activitate didactică la catedră,  calculat de la data promovării examenului de definitivare în învățământ sau, după caz, a examenului de licențiere în cariera didactică, fără a lua în calcul perioadele de suspendare, în condițiile legii, a contractului individual de muncă. 

Condiția de formare se consideră îndeplinită de drept în condițiile în care, în intervalul legal prevăzut, cadrul didactic s-a încadrat în una dintre următoarele situații: 

  • obținerea gradului didactic II sau a gradului didactic I, conform ordinului de ministru de validare a rezultatelor examenelor de acordare a gradelor didactice.
  • dobândirea unei noi specializări prin absolvirea unui program de studii universitare de licență.
  • absolvirea unui program de studii postuniversitare
  • absolvirea unui program de studii postuniversitare de conversie profesională
  • absolvirea unui program de studii universitare de masterat
  • absolvirea studiilor universitare de doctorat
  • absolvirea unui program de studii postdoctorale.

Personalul didactic din învățământul preuniversitar este obligat să participe cel puțin o dată la 2 ani la cel puțin un program de formare continuă acreditat, conform unui plan stabilit la nivelul unității de învățământ, pe baza analizei nevoilor de formare elaborate de CFDCD (Comisia pentru formare și dezvoltare în cariera didactică).

Dintre atribuțiile CFDCD se numără: 

  • realizează cartografierea nevoilor de formare continuă ale personalului didactic la nivelul unității de învățământ și le raportează Caselor Corpului Didactic
  • identifică și informează personalul didactic privind programele şi proiectele destinate formării continue.
  • elaborează și propune anual consiliului profesoral, spre avizare, planificarea activităților din domeniul formării în cariera didactică, în acord cu nevoile de formare identificate la nivelul unității de învățământ/ local, cu prioritățile stabilite în planul național de formare continuă în cariera didactică și cu profilul profesional al cadrelor didactice.
  • planifică, organizează și desfășoară ateliere, seminarii, lecții predate colaborativ, interasistențe, studii de caz, schimburi de experienţă etc, la nivelul unității de învățământ.
  • organizează activități specifice de mentorat didactic pentru cadrele didactice debutante, în vederea susținerii examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar/de licenţiere în cariera didactică.
  • sprijină cadrele didactice în dobândirea recunoaşterii rezultatelor învăţării nonformale, inclusiv a celor dobândite ca urmare a participării la mobilităţi cu scop de învăţare în proiectele finanţate prin programele UE în domeniul educaţiei.
  • gestionează sistemul de acumulare a creditelor la nivelul unității de învățământ.
  • monitorizează impactul formării cadrelor didactice asupra calității procesului de predare-învățare-evaluare și a progresului școlar al beneficiarilor primari, la nivelul unității de învățământ.
  • informează și sprijină personalul didactic în ceea ce privește evoluția în carieră.
  • consiliază personalul didactic în ceea ce privește elaborarea și gestionarea portofoliului profesional.
     

Aspecte organizaționale

Formarea continuă a personalului didactic din învăţământul preuniversitar se realizează printr-un sistem de instituţii, organizaţii şi structuri ale acestora, între care se stabilesc relaţii ierarhice şi relaţii funcţionale menite să asigure coerenţa, compatibilitatea şi respectarea standardelor de calitate în proiectarea, realizarea şi evaluarea programelor de formare continuă la nivel naţional.

Categoriile de furnizori ai programelor de specialitate sunt următoarele:

  • instituțiile de învățământ superior de stat și particulare acreditate, prin facultăți/departamente/institute/centre de formare/ structuri legal constituite.
  • casele corpului didactic
  • centrele atestate de formare continuă în limbile minorităților naționale
  • unitățile de învățământ preuniversitar cu statut de școală de aplicație, care asigură formarea inițială pentru profesia didactică
  • instituțiile aflate în coordonarea sau în subordonarea MEC, inclusiv: Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare (CNCE), Institutul de Științe ale Educației, Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT), Institutul Limbii Române (ILR), Palatul Național al Copiilor din București, centrul județean de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE/CMBRAE), centrele județene de excelență/Centrul Municipiului București pentru Excelență
  • organizațiile nonguvernamentale care au calitatea de partener al Ministerului Educației și Cercetării în cadrul proiectelor sistemice cu finanțare externă.

Programele de conversie profesională intră în atribuţiile instituţiilor de învăţământ superior şi se desfăşoară în baza unor norme metodologice specifice.

Structura obligatorie a unui program acreditat, asociată criteriilor curriculare, cuprinde curriculumul programului, strategia de formare și strategia de evaluare finală a formabililor: 

  • Curriculumul programului se organizează în structuri formale de tip module/teme, corespunzătoare competențelor cheie/competențelor specifice asociate profilului de formare în cariera didactică, în concordanță cu nevoile de formare ale grupului-țintă.
  • Strategia de formare se adaptează formei de organizare și implementare a programului, specificului grupului-țintă, activităților/sesiunilor de formare și rezultatelor așteptate.
  • Evaluarea finală constă în susținerea, de către fiecare formabil, a portofoliului de evaluare finală sau a unei teme relevante din portofoliul de evaluare finală, elaborat individual de către fiecare formabil pe parcursul activităților de formare. 

Evaluarea finală se desfășoară în funcție de  forma de organizare a programului:

  • pentru programele organizate în sistem blended-learning (față-în-față și online sincron/asincron), evaluarea finală se organizează în sistem față-în-față.
  • pentru programele organizate în sistem online (online sincron și online asincron sau online sincronevaluarea finală se organizează în sistem online sincron.
  • pentru programele organizate în sistem față-în-față, evaluarea finală se organizează în sistem față-în-față. 

Fiecare formă de organizare a unui program, conține obligatoriu două componente: componenta teoretică și componenta practică: 

  • Componenta teoretică include activități complexe (de exemplu, brainstorming, analiză conceptuală, analize comparative, studii de caz, proiecte colaborative etc.), care valorifică informațiile specifice acestei componente.
  • Componenta practică cuprinde activități cu caracter practic-aplicativ specifice domeniului tematic al programului (exemple: activități cu caracter practic-aplicativ în domeniul didactic, management și leadership educațional, aplicații digitale, aplicare de chestionare, cercetări educaționale, activități cu caracter experimental etc.).

Activităţile metodico-ştiinţifice şi psihopedagogice la nivelul unităţii de învăţământ sunt organizate şi realizate prin catedre şi comisii metodice.Activităţile metodico-ştiinţifice desfăşurate în cadrul catedrelor/comisiilor metodice vizează obiective şi conţinuturi care au impact nemijlocit asupra procesului de învăţământ desfăşurat în şcoală şi sunt centrate pe principalele demersuri pedagogice, respectiv: analiza, proiectarea, realizarea, evaluarea şi ameliorarea/dezvoltarea procesului. Principalele demersuri şi activităţi prin care catedrele/comisiile metodice contribuie la formarea continuă/perfecţionarea personalului didactic constau în:

  • analiza nevoilor de educaţie, generale şi specifice, comune şi speciale şi stabilirea priorităţilor pe baza cărora se proiectează procesul de învăţământ
  • analiza resurselor educaţionale şi formularea modului în care acestea vor fi distribuite şi utilizate la nivelul concret al şcolii şi al claselor de elevi/grupelor de preşcolari
  • analiza contextului social şi pedagogic specific în care se desfăşoară procesul de învăţământ
  • analiza claselor de elevi/grupelor de preşcolari sub aspectul rezultatelor anterioare ale învăţării şi determinareaa condiţiilor iniţiale (prealabile) de la care se porneşte în fiecare etapă a procesului de învăţământ (la început de ciclu, de an şcolar, de semestru, la începutul unui capitol nou din programa şcolară)
  • definirea operaţională a obiectivelor educaţionale sau/şi a competenţelor vizate prin procesul de învăţământ
  • organizarea, structurarea logică şi transpunerea psihopedagogică a conţinuturilor predării şi învăţării, în funcţie de particularităţile vârstei psihologice şi şcolare a elevilor şi de particularităţile fiecărei clase de elevi/grupe de preşcolari
  • alegerea, analiza şi evaluarea strategiilor didactice, a metodelor, tehnicilor şi instrumentelor de predare-învăţare şi aplicarea acestora la particularităţile disciplinelor de învăţământ şi ale claselor de elevi/grupelor de preşcolari.
  • alegerea, construirea şi validarea metodelor şi instrumentelor de evaluare formativă şi de evaluare sumativă a elevilor şi de evaluare a rezultatelor procesului de învăţământ
  • stabilirea şi aplicarea pârghiilor şi mijloacelor de autoreglare şi ameliorare a procesului de învăţământ în funcţie de rezultatele evaluării din fiecare etapă
  • extinderea şi aprofundarea cunoştinţelor de specialitate şi psihopedagogice şi integrarea acestora în demersuri de investigare, de evaluare şi analiză critică a teoriilor, abordărilor, principiilor privind educaţia.

Principalele modalităţi de organizare şi desfăşurare a activităţii catedrelor/comisiilor metodice sunt:

  • dezbaterile de grup
  • întocmirea şi prezentarea de referate cu conţinut de specialitate, didactic sau psihopedagogic
  • elaborarea, punerea în practică şi valorificarea unor proiecte de cercetare realizate individual sau în echipă
  • recenzii şi prezentare de carte
  • sesiuni de comunicări ştiinţifice
  • schimburi de experienţă, asistarea şi evaluarea lecţiilor
  • activităţi practice cu rol demonstrativ sau aplicativ.

Activităţile de perfecţionare sunt incluse în programul de activitate al catedrei/ comisiei metodice, întocmit anual şi actualizat semestrial. În cazul catedrelor/comisiilor metodice constituite pe grupuri de şcoli, programul de activitate trebuie să cuprindă activităţi organizate succesiv, în mod echilibrat, în fiecare din unităţile de învăţământ componente.

Activităţile metodico-ştiinţifice şi psihopedagogice la nivel local, zonal sau judeţean sunt organizate şi realizate prin cercurile pedagogice.  Acestea reunesc educatoare, învăţători, maiştri-instructori, profesori, responsabili ai comisiilor metodice, directori, cadre didactice încadrate în centrele de asistenţă psihopedagogică, în casele corpului didactic, în învăţământul special, în palate şi cluburi ale copiilor etc. dintr-o localitate, dintr-o zonă, sau la nivel de judeţ.

Cercurile pedagogice sunt foruri de sinteză, de evaluare a rezultatelor procesului de învăţământ şi a factorilor care determină eficienţa acestuia, de comunicare şi valorificare a experienţelor didactice şi concluziilor cercetării pedagogice efectuată de cadrele didactice, de evaluare critică şi constructivă a metodelor de predare învăţare, a conţinuturilor şi modurilor de organizare a procesului educaţional, de lansare a unor proiecte educaţionale cu impact la nivel zonal şi judeţean.

Procesul de acordare a gradelor didactice marchează evoluţia în carieră a personalului didactic în acord cu noul Cadru Naţional al Calificărilor şi cu standardele ocupaţionale asociate specializărilor didactice, precum şi în conformitate cu noile tendinţe  privind dezvoltarea resurselor umane şi asigurarea calităţii în educaţie.

Acordarea definitivării în învăţământ semnifică recunoaşterea competenţelor minime acceptabile dobândite de către o persoană care a optat pentru cariera didactică şi care garantează, în acest fel, că dispune de pregătirea necesară pentru exercitarea profesiei didactice şi poate intra pe o rută  de profesionalizare  ascendentă. 

Acordarea gradului didactic II semnifică dobândirea de către cadrul didactic a unui plus de profesionalizare, confirmat de rezultatele obţinute la probe special  concepute pentru a pune în evidenţă valoarea adăugată achiziţionată în intervalul parcurs de la obţinerea definitivării. 

Acordarea gradului didactic I semnifică dobândirea de către cadrul didactic a unui nivel înalt de maturitate profesională şi expertiză, care îl recomandă  ca pe un generator de bune practici  în mediul educaţional şcolar.

Definitivarea în învăţământ şi gradele didactice II şi I pot fi obţinute de personalul didactic de predare care îndeplineşte condiţiile privind studiile de specialitate, pregătirea psihopedagogică, vechimea la catedră şi performanţele profesionale. Examenele pentru obţinerea definitivării în învăţământ şi a gradelor didactice se organizează distinct pentru  fiecare funcţie didactică de predare.Definitivarea în învăţământ şi gradele didactice II şi I pot fi obţinute, în cadrul fiecărei funcţii didactice, la specializarea pe care cadrul didactic o predă, sau la una dintre specializările înscrise pe diplomele pe care le deţine.

Probele de examen pentru obţinerea definitivării în învăţământ şi a gradelor didactice II şi I se stabilesc pe funcţii didactice, stabilite potrivit legii, şi sunt unice la nivel naţional şi obligatorii pentru toate instituţiile/centrele de perfecţionare abilitate să organizeze aceste examene. Programele pe baza cărora se desfăşoară probele de examen se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei şi sunt valabile la nivel naţional. Cadrele didactice înscrise la examenele pentru acordarea definitivării şi gradelor didactice pot participa la programe de pregătire organizate de centrele de perfecţionare,  în vederea susţinerii  acestor examene.

Acordarea definitivării în învăţământ

Examenul naţional de definitivare în învăţământ este organizat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei  şi cercetării, şi cuprinde:

  • etapa I, eliminatorie - realizată de către inspectoratele şcolare în perioada stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând în evaluarea activităţii profesionale la nivelul unităţii de învăţământ, evaluarea portofoliului profesional personal şi în susţinerea a cel puţin două inspecţii la clasă.
  • etapa a II-a, finală - realizată la finalizarea stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând într-o examinare scrisă, pe baza unei tematici şi a unei bibliografii aprobate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, pentru fiecare specialitate în parte.

Cadrele didactice care promovează examenul de definitivat dobândesc titlul de profesor cu drept de practică în învăţământul preuniversitar.

Cadrelor didactice angajate cu contract de muncă pe o perioadă determinată, care au promovat examenul de definitivare în învăţământ, li se poate asigura continuitatea pe postul didactic/catedra ocupat(ă), prin hotărârea consiliului de administraţie din unitatea de învăţământ respectivă, în condiţiile legii.

Persoanele care nu promovează examenul de definitivare în învăţământ, în condiţiile prezentului articol, pot fi angajate în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant.

Acordarea gradului didactic II

Pentru înscrierea la examenul de acordare a gradului didactic II, candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile privind vechimea efectivă la catedră de cel puţin 4 ani de la obţinerea definitivării în învăţământ. Probele examenului pentru acordarea gradului didactic II constau în:

  • inspecţie specială, precedată de cel puţin două inspecţii şcolare curente şi
  • probe scrise şi orale la disciplina de specialitate şi didactica acesteia, la pedagogie şi elemente de psihologie a educaţiei.

În caz de nepromovare, examenele pentru obţinerea gradului didactic I poate fi repetate la un interval de cel puţin 2 ani şcolari.

Acordarea gradului didactic I

Pentru înscrierea la examenul de acordare a gradului didactic I, candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile privind vechimea efectivă la catedră de cel puţin 4 ani de la obţinerea gradului didactic II. Probele examenului pentru acordarea gradului didactic I constau în:

  • un colocviu de admitere, pe baza unei tematici şi a unei bibliografii aprobate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, pentru fiecare specialitate în parte.
  • o inspecţie şcolară specială, precedată de cel puţin două inspecţii şcolare curente, eşalonate pe parcursul celor 4 ani, toate apreciate cu calificativul maxim.
  • elaborarea unei lucrări metodico-ştiinţifice, sub îndrumarea unui conducător ştiinţific stabilit de instituţia cu competenţe în domeniu.
  • susţinerea lucrării metodico-ştiinţifice, în faţa comisiei instituite, conform metodologiei Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

În caz de nepromovare, examenele pentru obţinerea gradului didactic II poate fi repetate la un interval de cel puţin 2 ani şcolari. 

Stimulente pentru participarea la activități DPC

Nu se acordă stimulente.