Învăţământul superior se realizează prin instituţii de învăţământ:
- universităţi
- academii de studii
- institute
- școli de studii superioare.
Misiunea instituţiilor de învăţământ superior este:
- de învăţământ şi de cercetare, sau
- numai de învăţământ.
Înfiinţarea instituţiilor de învăţământ superior de stat sau private este posibilă numai prin legi speciale, conform procedurii de acreditare şi recunoaştere a diplomelor instituţiilor de învăţământ superior (Legea 88/1993, modificată şi completată prin Legea 144/1999).
Nomenclatorul domeniilor și al programelor de studii universitare, domeniile și programele de studii universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, unitatea administrativ-teritorială de desfășurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învățământ și limba sau limbile de predare, precum și numărul maxim de studenți care pot fi școlarizați, propus de agențiile de evaluare a calității care au evaluat fiecare program/domeniu, se stabilesc anual, prin hotărâre a Guvernului, pentru programele de studii universitare de scurtă durată, studii universitare de licență și pentru domeniile de studii universitare de masterat/doctorat.
HG este inițiată de Ministerul Educației înaintea datei de 31 martie a fiecărui an, cu consultarea CNR și cu avizul ARACIS și al Autorității Naționale pentru Calificări.
Domeniile de studii din nomenclator sunt corelate cu domeniile din Clasificarea internațională standard a educației ISCED-F 2013.
Instituţiile de învăţământ superior includ în mod obişnuit:
- facultăți,
- departamente,
- departamente pentru pregătirea personalului didactic,
- școli doctorale,
- institute, centre sau laboratoare,
- unități de proiectare, centre de consultanță,
- clinici sau spitale universitare și/sau alte structuri/unități medicale, precum unități medicale ambulatorii, inclusiv stomatologice, și cabinete de specialitate, inclusiv stomatologice, laboratoare de tehnică dentară, institute de pregătire în rezidențiat, farmacii universitare,
- studiouri și ateliere artistice, de artele spectacolului,
- muzee, studiouri și ateliere audiovizuale, cinematografie și fotografie, grădini botanice, teatre, muzee, radio și televiziune,
- tipografii, edituri, publicații,
- centre pentru formarea continuă a resurselor umane,
- unități de microproducție și prestări servicii, unități de cazare și alimentație publică,
- stațiuni didactice/baze didactice pentru aplicații și performanță în sport,
- stațiuni experimentale sau alte entități pentru activități de producție și transfer de cunoaștere și tehnologie,
- centre de competență, cluburi sportive universitare, precum și
- unități de învățământ preuniversitar
Facultatea
Facultatea este unitatea funcțională care elaborează și gestionează programele de studii. Facultatea corespunde unuia sau mai multor domenii ale științelor, artelor sau sportului.
În funcție de specificul fiecărei instituții de învățământ superior, programele de studii pot fi elaborate și gestionate și la nivel de departament. În acest caz, departamentul are aceleași atribuții ca cele ale unei facultăți, iar directorul de departament este asimilat funcției de decan. În cazul acestor departamente, statutul va fi menționat distinct în carta universitară a instituției de învățământ respective.
O facultate poate include unul sau mai multe departamente, școli doctorale, școli postuniversitare și extensii universitare care sunt responsabile de organizarea programelor de studii pe tipuri și cicluri de studii universitare.
Departamentul
Departamentul este unitatea academică funcțională care asigură producerea, transmiterea și valorificarea cunoașterii în unul sau mai multe domenii de specialitate.
Un departament poate avea în componență școli postuniversitare, centre sau laboratoare de cercetare, ateliere artistice, săli de spectacole, concerte, studiouri și ateliere audiovizuale: radio, televiziune, cinematografie și fotografie.
Departamentul poate organiza centre sau laboratoare de cercetare care funcționează ca unități de venituri și cheltuieli în cadrul instituției de învățământ superior.
Filiala universitară
Filiala universitară este o structură organizatorică a instituției de învățământ superior‚ care se înființează cu aprobarea senatului‚ la propunerea consiliului de administrație‚ în altă locație geografică decât cea în care își are sediul instituția de învățământ superior în cadrul căreia aceasta funcționează și care beneficiază de autonomie în condițiile stabilite prin carta universitară.
În cadrul filialei pot funcționa: facultăți‚ departamente‚ școli doctorale‚ institute‚ centre sau laboratoare‚ unități de proiectare‚ centre de consultanță‚ clinici universitare‚ farmacii‚ studiouri și ateliere artistice‚ teatre‚ muzee‚ radio și televiziune‚ tipografii‚ edituri‚ publicații‚ centre pentru formarea continuă a resurselor umane‚ unități de microproducție și prestări servicii‚ unități de cazare și alimentație publică‚ stațiuni didactice/baze didactice pentru aplicații și performanță în sport‚ stațiuni experimentale sau alte entități pentru activități de producție și transfer de cunoaștere și tehnologie‚ centre de competență‚ precum și unități de învățământ preuniversitar.
Extensia universitară
Extensia universitară este unitatea academică care asigură producerea, transmiterea și valorificarea cunoașterii în unul sau mai multe domenii de specialitate, în alt spațiu geografic decât cel în care își are sediul instituția de învățământ superior în cadrul căreia aceasta funcționează.
Învățământul superior pentru minoritățile naționale se realizează:
- în instituții de învățământ superior în cadrul cărora funcționează facultăți/linii/programe de studii cu predare în limba maternă
- în instituții de învățământ superior multiculturale și multilingve. În acest caz, se constituie linii de studii cu predare în limbile minorităților naționale
- în cadrul instituțiilor de învățământ superior pot fi organizate grupe, secții sau linii de predare în limbile minorităților naționale, în condițiile legii.