Address
Eurydice Unit
National Agency for Community Programmes in the Field of
Education and Vocational Training
Universitatea Politehnică București, Biblioteca Centrală,
Splaiul Independenței, nr. 313,
Sector 6,
RO-060042, București
Tel: +40 21 201 07 28
E-Mail: eurydice@anpcdefp.ro
Website: https://www.anpcdefp.ro/eurydice
Legea Învăţământului Preuniversitar (LIP) (Legea 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare) stabileşte printre altele şi condiţiile de muncă, formarea profesională obligatorie pentru ocuparea funcţiilor didactice, tipurile de programe de perfecţionare pentru cadrele didactice. De asemenea, (LIP) precizează în mod explicit că angajarea cadrelor didactice trebuie să se realizeze pe bază de concurs (examinare competitivă de nivel naţional pentru personalul didactic din învăţământul preuniversitar şi recrutare deschisă pentru personalul didactic din învăţământul superior).
In invatamantul preuniversitar particular, posturile didactice/catedrele vacante/rezervate se ocupa prin concurs organizat la nivelul unitatii de invatamant particular sau prin asociere temporara la nivel local, judetean ori interjudetean, in baza reglementarilor proprii.
Validarea rezultatelor concursurilor pentru ocuparea posturilor sau catedrelor din învăţământ se realizează de către inspectoratele şcolare judeţene pentru învăţământul preuniversitar. Angajarea pe post a personalului didactic cu contract individual de muncă se face de directorul unităţii de învăţământ, pe baza deciziei de repartizare semnate de inspectorul şcolar general. În învăţământul particular, validarea concursurilor şi angajarea pe post se fac de către conducerea unităţii de învăţământ particular şi se comunică, în scris, inspectoratului şcolar.
Politica de planificare
Planificarea educaţională la nivel naţional privind recrutarea cadrelor didactice se aplică numai în învăţământul preuniversitar şi este un proces cu mai multe etape implicând 3 tipuri de organisme:
- conducerea unităţilor de învăţământ,
- inspectoratele şcolare şi
- Ministerul Educaţiei și Cercetării.
Pe parcursul întregului proces este asigurat parteneriatul social prin participarea obligatorie a reprezentanţilor sindicatelor din învăţământ la fiecare etapă (cu rol consultativ).
La nivelul unității de învățământ
Prima etapă se realizează la nivelul unităţii de învăţământ.
Fiecare unitate de învăţământ trebuie să stabilească exact necesarul de cadre didactice pentru anul şcolar următor pentru fiecare nivel educaţional şi disciplină (proiectul de încadrare) în funcţie de:
• Politica naţională privind înmatricularea elevilor pe nivel educaţional, filieră, profil şi specializare (luând în considerare situaţia şi evoluţia demografică, politicile de ocupare a forţei de muncă, structura sistemului educaţional şi alţi factori). Aceasta este exprimată:
- la nivel naţional prin cifrele de şcolarizare stabilite prin hotărâre a Guvernului,
- la nivel judeţean prin cifrele de şcolarizare aprobate de Ministerul Educaţiei și Cercetării, iar
- la nivelul unităţii de învăţământ prin cifrele de şcolarizare decise de inspectoratul şcolar.
• Politica naţională privind obiectivele generale şi finalităţile învăţământul. Aceasta este exprimată:
- la nivelul unităţii de învăţământ prin structura şi conţinutul Curriculumul Naţional (discipline şi număr de ore alocate pe săptămână pentru fiecare disciplină).
• Politica naţională privind condiţiile de muncă pentru cadrele didactice. Aceasta este exprimată:
- la nivelul unităţii de învăţământ prin normele didactice pe funcţii didactice, statut profesional şi condiţii specifice de muncă.
Cadrele didactice care ajung la vârsta legală de pensionare pot solicita să rămână în activitate, cu recomandarea consiliului profesoral. Inspectoratul şcolar decide asupra acestor solicitări, luând în considerare echilibrul global între necesarul şi oferta de cadre didactice pe discipline la nivel judeţean.
Pe baza propunerilor şefilor de catedre, directorul unităţii de învăţământ alocă mai întâi ore cadrelor didactice cu statut de titular în unitatea de învăţământ respectivă (cadre didactice care au încheiat un contract pe durată nedeterminată cu inspectorul şcolar general pentru unitatea de învăţământ respectivă). După completarea normelor cadrelor didactice titulare conform prevederilor legale, directorul unităţii de învăţământ propune ca vacante orele rămase pe nivel educaţional şi disciplină.
Proiectul de încadrare astfel alcătuit trebuie mai întâi aprobat de consiliul profesoral. În sfârşit, consiliul de administraţie şi reprezentantul sindicatului avizează proiectul de încadrare care este apoi înaintat inspectoratului şcolar.
La nivelul inspectoratelor şcolare
La nivelul inspectoratelor şcolare toate proiectele de încadrare propuse de unităţile de învăţământ sunt evaluate şi negociate cu directorii acestora şi cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământ, iar apoi sunt consolidate pe nivel educaţional şi disciplină.
Forma finală a proiectului de încadrare la nivel judeţean este înaintată Ministerului Educaţiei și Cercetării.
Proiectele de încadrare judeţene sunt evaluate la nivelul Ministerului Educaţiei și Cercetării, negociate cu inspectoratele şcolare şi cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământ şi în final aprobate.
După aprobare, încadrările de la nivel judeţean devin efective şi sunt publicate atât la nivelul Ministerului Educaţiei și Cercetării, cât şi la nivelul inspectoratelor şcolare.
Selecţia, recrutarea şi angajarea cadrelor didactice se realizează numai pe baza acestor încadrări aprobate.
Oferta de cadre didactice este de asemenea supusă, într-o oarecare măsură, unei planificări naţionale.
Aceasta este exprimată la nivel naţional prin cifrele de şcolarizare aprobate pentru instituţiile de învăţământ care asigură formarea iniţială a cadrelor didactice.
La fel ca pentru toate cifrele de şcolarizare, acestea sunt decise pe bază de consultări şi luând în considerare situaţia şi tendinţele demografice, politicile de ocupare a forţei de muncă, structura sistemului educaţional etc.
Intrarea în profesie
Conform LIP 198/2023 (art. 181) exista cateva etape in stabilirea numarului de postura vacante in invatamantul preuniversitar:
- Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ stabileşte posturile didactice/catedrele disponibile pentru angajare pe perioadă nedeterminată sau determinată, în funcție de viabilitatea postului, şi statutul acestora: vacante, rezervate.
- Inspectoratul şcolar analizează, corectează în colaborare cu unităţile de învăţământ şi avizează oferta de posture didactice/catedre vacante/rezervate.
- Lista de posturi didactice/catedre se face publică prin afişare la inspectoratele şcolare şi la unităţile de învăţământ respective şi pe site-ul acestor instituţii cu cel puţin 30 de zile înaintea declanşării procedurilor de selecţie şi angajare pe aceste posturi didactice/catedre.
Toate activităţile privind mobilitatea cadrelor didactice sunt coordonate la nivel local de o comisie numită de inspectorul şcolar general şi condusă de un inspector şcolar general adjunct. Componenţa şi atribuţiile exacte ale acestei comisii sunt stabilite anual prin Ordin Ministerial. Reprezentanţii sindicatelor din învăţământ au un rol consultativ pe întreaga durată a procesului, pot participa la lucrările comisiei şi au dreptul de a accesa documentele finale.
Selecţia, recrutarea şi angajarea cadrelor didacticese realizează pe bază de concurs. Procedura de selecţie, recrutare şi angajare depinde de nivelul educaţional şi de forma de proprietate şi se bazează pe:
- Examinare competitivă naţională (concurs naţional pentru toate posturile sau catedrele vacante publicate la nivel naţional) pentru învăţământul preuniversitar de stat.
- Recrutare deschisă prin concurs organizat local (concurs local pentru un anumit post sau catedră vacantă publicată la nivel local) pentru învăţământul privat.
Concursul național constă în:
- probă practică sau inspecție specială la clasă în profilul postului didactic solicitat şi, probă scrisă, potrivit programelor specifice pentru concurs, aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, conform art. 248 alin. (6) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare. Inspecţia specială la clasă în profilul postului se desfăşoară pe durata unei ore de curs.
- prezentarea unui curriculum vitae şi susţinerea unui interviu la angajarea prin plata cu ora a personalului didactic asociat şi a personalului didactic pensionat.
Proba scrisă se susține pe baza subiectelor elaborate de Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie, în concordanţă cu programele specifice pentru concurs, în specialitatea postului didactic, aprobate prin ordin al ministrului educației. Proba scrisă se evaluează prin note de la 10 la 1. Nota obţinută la proba scrisă are o pondere de 75% în media de repartizare.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată, candidații trebuie să obțină minimum nota 7 (șapte) atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială la clasă în profilul postului.
Pentru angajarea pe perioadă determinată, candidații trebuie să obțină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială în profilul postului.
Repartizarea cadrelor didactice pe posturile sau catedrele oferite pentru concurs se realizează în ordine descrescătoare a mediilor obţinute la concurs, conform opţiunilor cadrelor didactice.
Validarea rezultatelor concursului se realizează de către inspectoratele şcolare, iar angajarea cadrelor didactice se face prin decizie a inspectorului şcolar general. Fiecare cadru didactic selectat şi recrutat prin examinarea competitivă semnează un contract individual de muncă pe durată nedeterminată (titularii) sau determinată (suplinitorii), conform prevederilor legii şi contractului colectiv de muncă.
Concursul pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor din învăţământul preuniversitar de stat cu personal încadrat în regim de plata cu ora, cu personal didactic de predare asociat sau pensionat se organizează la nivelul unităţilor de învăţământ. (LIP 198/2023, art. 176 (8).
Selecţia, recrutarea şi angajarea cadrelor didactice pentru posturi sau catedre din învăţământul preuniversitar privat se bazează pe procedura de recrutare deschisă. Unităţile de învăţământ preuniversitar private acreditate sau autorizate provizoriu au deplină responsabilitate în derularea procesului de selecţie, recrutare şi angajare pentru posturile sau catedrele proprii.
Inserția
Conform LIP 198/2023 art. 171 (1) , practica pedagogica, numita si stagiatura didactica, este parte a masteratului didactic si consta in desfasurarea de activitati didactice in unitati de invatamant de aplicatie si in alte categorii de institutii si organizatii, sub indrumarea unui profesor mentor, in colaborare cu tutorele de practica din institutia de invatamant superior.
În vederea efectuării stagiilor de practică pentru ocuparea unei funcţii didactice la nivelul inspectoratelor şcolare judeţene/ai municipiului Bucureşti se constituie corpul profesorilor mentori în baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educaţiei și Cercetării.
Stagiul practic minim, obligatoriu pentru obţinerea definitivării în învăţământ, are o durată de un an şcolar (sau ore de predare echivalente normei de un an), fiind un stagiu de predare efectivă la catedră, în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar, cu statut de personal didactic calificat, conform studiilor absolvite.
După realizarea stagiului practic este necesară obținerea definitivării în învățământ. Examenul naţional de definitivare în învăţământ este organizat de Ministerul Educaţiei și Cercetării, conform unei metodologii aprobate prin Ordin al Ministrului Educaţiei și Cercetării, şi cuprinde:
- etapa I, eliminatorie - realizată de către inspectoratele şcolare în perioada stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând în evaluarea activităţii profesionale la nivelul unităţii de învăţământ, evaluarea portofoliului professional personal şi în susţinerea a cel puţin două inspecţii la clasă.
- etapa a II-a, finală - realizată la finalizarea stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând într-o examinare scrisă, pe baza unei tematici şi a unei bibliografii aprobate de Ministerul Educaţiei și Cercetării, pentru fiecare specialitate în parte.
Cadrele didactice care promovează examenul de definitivat dobândesc titlul de profesor cu drept de practică în învăţământul preuniversitar.
Cadrelor didactice angajate cu contract de muncă pe o perioadă determinată, care au promovat examenul de definitivare în învăţământ, li se poate asigura continuitatea pe postul didactic/catedra ocupat(ă), prin hotărârea consiliului de administraţie din unitatea de învăţământ respectivă, în condiţiile legii.
Persoanele care nu au promovat examenul pentru definitivare în învăţământ se pot prezenta la o nouă sesiune după reluarea, de fiecare dată, anterior susţinerii examenului, a stagiului de practică cu durata de un an şcolar.
Candidaţii pot susţine examenul naţional pentru definitivare în învăţământ fără taxă de cel mult trei ori. Prezentările ulterioare la examen sunt condiţionate de achitarea unor taxe stabilite de către Ministerul Educaţiei și Cercetării.
Persoanele care nu promovează examenul de definitivare în învăţământ, în condiţiile prezentate anterior, pot fi angajate în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant.
Statutul profesional
Profesiunea didactică în România este o profesiune reglementată prin lege.
În consecinţă, pentru un anumit nivel educaţional, cadrele didactice lucrează în condiţii similare în întreaga ţară. Contractul individual de muncă se închei în conformitate cu prevederile generale de legislaţia muncii. Contractul individual de muncă poate fi pe durată nedeterminată sau determinată.
În învăţământul de stat, în limitele stabilite de lege, drepturile şi obligaţiile concrete ale angajaţilor sunt detaliate suplimentar în următoarele contracte de muncă:
- Contractul colectiv de muncă la nivel naţional - negociat şi încheiat între Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi reprezentanţii sindicatelor din învăţământ.
- Contractul colectiv de muncă la nivel judeţean, respectiv la nivelul instituţiei de învăţământ superior - negociat şi încheiat între inspectoratele şcolare şi respectiv conducerea instituţiilor de învăţământ superior şi reprezentanţii sindicatelor din învăţământ.
- Contractul individual de muncă - stabilit pe baza prevederilor contractelor colective de muncă şi încheiat între angajatori şi cadrele didactice.
Prevederile tuturor contractelor de muncă (colective şi individuale) sunt obligatorii atât pentru angajatori, cât şi pentru salariaţi. La nivelul fiecărei unităţi sau instituţii de învăţământ se negociază între cadrele didactice şi conducere fişa postului pentru fiecare post didactic.
Formatul standard al fişei postului este stabilit în cadrul contractului colectiv de muncă. Fişa postului reprezintă documentul pe baza căruia se realizează evaluarea performanţelor individuale ale fiecărui cadru didactic.
Posturile didactice din învăţământ preuniversitar pot fi ocupate cu personal didactic:
- titular,
- asociat, sau
- suplinitor.
Cadrele didactice titulare
Cadrele didactice titulare sunt angajate pe perioadă nedeterminată prin decizie a inspectorului şcolar general. Drepturile specifice care rezultă din acest statut sunt după cum urmează:
- Inspectoratele şcolare au obligaţia de a asigura cu maximă prioritate locuri de muncă pentru cadrele didactice titulare, de preferinţă în unitatea de învăţământ unde au fost angajate.
- Cadrele didactice titulare au dreptul la transfer sau detaşare dintr-o unitate de învăţământ în alta, în condiţiile stabilite de lege. Posturile sau catedrele cadrelor didactice titulare se rezervă pe perioadele de detaşare.
- Cadrele didactice titulare au dreptul de a concura pentru funcţii de conducere, de îndrumare şi control, în condiţiile legii.
- Posturile sau catedrele cadrelor didactice titulare sunt rezervate pe perioada în care desfăşoară anumite activităţi prevăzute de lege (îndeplinesc funcţii de conducere, de îndrumare şi control sau alte funcţii în administraţia publică locală sau centrală, pe perioada studiilor postuniversitare sau a concediilor fără plată pentru specializare etc.).
- Cadrele didactice titulare beneficiază de anumite facilităţi de sprijin stabilite prin lege.
Cadrele didactice suplinitoare
Cadrele didactice suplinitoare sunt angajate prin decizie a inspectorului general pentru o perioadă de maximum un an şcolar sau până la întoarcerea titularului. Cadrele didactice suplinitoare trebuie să concureze anual pentru un post sau o catedră didactică şi nu beneficiază de drepturile specifice ale cadrelor didactice titulare menţionate anterior.
În cazul în care într-o anumită unitate de învăţământ rămân ore libere după finalizarea tuturor activităţilor de mobilitate a personalului didactic, directorul poate atribui aceste ore prin cumul sau plata cu ora personalului didactic titular, personalului asociat sau cadrelor didactice pensionare.
Personalul didactic asociat şi pensionat
Personalul didactic asociat şi pensionat este angajat pentru o perioadă de maximum un an şcolar prin decizie a inspectorului şcolar general.
Cu excepţia condiţiilor specifice stabilite pentru cadrele didactice titulare, toate celelalte condiţii de muncă sunt identice pentru personalul didactic titular, asociat şi suplinitor (responsabilităţi, drepturi, obligaţii, timp de lucru, concediu, norme didactice, salarii etc.).
Măsuri de înlocuire
Pentru perioade scurte de timp, cadrele didactice absente de la activităţi pot fi suplinite de cadre didactice din aceeaşi unitate sau instituţie de învăţământ. În astfel de situaţii nu este întotdeauna posibilă asigurarea unui cadru didactic de aceeaşi specialitate cu cel absent.
Suplinirea în astfel de situaţii se bazează în general pe înţelegere mutuală şi nu există obligaţii în mod explicit prevăzute de lege sau de contractele colective sau individuale de muncă privind activitatea de suplinire.
Pentru perioade mai lungi de timp, cadrele didactice absente de la activităţi pot fi înlocuite cu cadre didactice suplinitoare.
Cadrele didactice suplinitoare (în acest context) pot fi cadre didactice titulare în altă unitate de învăţământ, cadre didactice care nu au un contract de angajare pe moment, cadre didactice pensionate şi, în anumite situaţii, personal necalificat.
Măsuri de sprijin pentru cadrele didactice
Măsurile de sprijin pentru cadrele didactice pot fi clasificate în următoarele categorii:
- Măsuri privind securitatea postului sau catedrei pentru cadrele didactice titulare
- Măsuri pentru facilitarea şi încurajarea participării la programe de formare continuă
- Măsuri de sprijin pentru cadrele didactice care lucrează în mediul rural
- Măsuri de sprijin de natură socială
- Măsuri în scopul asigurării transparenţei şi corectitudinii tuturor tipurilor de decizii privind statutul profesional, progresul în carieră, evaluarea etc. precum şi condiţii specifice privind rezolvarea conflictelor.
Salariile
Salariul personalului didactic se compune din:
- salariul de bază, stabilit conform legii, şi
- o parte variabilă, constând în
- adaosuri,
- sporuri şi
- alte drepturi salariale suplimentare.
Drepturile salariale suplimentare şi alte drepturi ale personalului didactic şi didactic auxiliar se negociază, în limitele stabilite de lege, în cadrul contractelor colective de muncă dintre administraţie şi sindicatele din învăţământ recunoscute la nivel naţional, potrivit legii.
Statutul personalului didactic stabileşte următoarele criterii pentru stabilirea salariilor cadrelor didactice în învăţământul preuniversitar:
- funcţia şi norma didactică îndeplinită
- nivelul studiilor cerute pentru ocuparea funcţiei didactice
- gradul didactic
- titlul ştiinţific
- vechimea recunoscută în învăţământ
- calitatea activităţii instructiv-educative
- locul şi condiţiile specifice în care se desfăşoară activitatea.
Pe parcursul carierei didactice, salariile cresc conform unei grile de salarizare.
Timpul de lucru și vacanțele
Indiferent de nivelul educaţional, întregul personal didactic are garantat prin lege dreptul la un concediu anual cu plată cu durata de cel puţin 62 de zile pe perioada vacanţelor şcolare (exclusiv duminicile şi sărbătorile legale) –LIP 198/2023, art. 220 (1). Cadrele didactice trebuie să îşi efectueze concediul cu plată în timpul vacanţelor şcolare, conform planificărilor negociate între consiliul de administraţie sau senatul universitar şi reprezentanţii sindicatelor din învăţământ. În cazuri bine justificate, conducerea unităţii sau instituţiei de învăţământ poate întrerupe concediul legal, persoanele în cauză fiind remunerate pentru munca depusă în acest interval. În cazul în care, din motive justificate, concediul de odihnă anual nu este efectuat, integral sau parţial, în anul calendaristic respectiv, cu acordul cadrului didactic îndreptăţit, angajatorul este obligat să acorde concediul de odihnă neefectuat în vacanţele anului şcolar următor (LIP 198/2023, art. 220 (3).
Conform LIP 198/2023, art. 221, cadrele didactice care redactează teza de doctorat sau lucrări în interesul învăţământului pe bază de contract de cercetare ori de editare au dreptul la 6 luni de concediu plătit, o singură dată, cu aprobarea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ.
Norma didactică în învăţământul preuniversitar cuprinde ore prevăzute în planurile-cadru de învăţământ la disciplinele corespunzătoare specializării sau specializărilor înscrise pe diploma de licenţă ori pe certificatul de absolvire a unui modul de minimum 90 de credite transferabile care atestă obţinerea de competenţe de predare a unei noi discipline din domeniul fundamental aferent domeniului de specializare înscris pe diplomă. (LIP 198/2023, art. 208 (1)).
Conform LIP 198/2023, art. 207, activitatea personalului didactic de predare se realizează într-un interval de timp zilnic de 8 ore, respectiv 40 de ore pe săptămână, şi cuprinde:
- activităţi didactice de predare-învăţare-evaluare şi de instruire practică şi examene de final de ciclu de studii, conform planurilor-cadru de învăţământ, de pregătire pentru evaluări/examene naţionale şi/sau pentru obţinerea performanţei educaţionale, precum şi de învăţare remedială.
- activităţi de pregătire metodico-ştiinţifică, activităţi de dezvoltare a curriculumului la decizia elevului din oferta şcolii, în acord cu nevoile elevilor.
- activităţi de educaţie, mentorat şi alte activităţi complementare procesului de învăţământ.
- activităţi de management al clasei.
- activităţi specifice elaborării, implementării şi evaluării proiectelor educaţionale.
- activităţi de sprijin pentru persoanele care ocupă funcţia didactică de profesor itinerant şi sprijin în cadrul CJRAE/CMBRAE.
Activităţile concrete pentru fiecare funcţie didactică sunt stabilite prin fişa postului. Formatul standardizat al fişei postului este cuprins în contractul colectiv de muncă. Fişa postului reprezintă documentul pe baza căruia se realizează evaluarea performanţelor individuale ale fiecărui cadru didactic.
Începând cu anul şcolar 2025-2026 şi până la începutul anului şcolar 2029-2030, norma didactică de predare-învăţare-evaluare, de instruire practică şi de evaluare curentă a antepreşcolarilor/preşcolarilor şi a elevilor în clasă, în care pot fi incluse şi activităţi de pregătire pentru evaluări/examene naţionale şi/sau pentru obţinerea performanţei educaţionale, precum şi cele de învăţare remedială, şi se stabileşte după cum urmează:
- un post de educator sau de profesor pentru educaţie timpurie pentru fiecare grupă cu program normal, respectiv două posturi de educator sau de profesor pentru educaţie timpurie pentru fiecare grupă cu program prelungit constituită în educaţia timpurie.
- un post de educator/educatoare ori de profesor pentru educaţie timpurie pentru fiecare grupă cu program normal, respectiv două posturi de educator/educatoare ori de profesor pentru învăţământul preşcolar pentru fiecare grupă cu program prelungit constituită în educaţia timpurie.
- un post de învăţător/învăţătoare ori de profesor pentru învăţământul primar pentru fiecare clasă din învăţământul primar sau pentru clase simultane din cadrul acestuia, unde nu se pot constitui clase separate. În atribuţiile postului se includ obligatoriu 2 ore/săptămână de pregătire remedială.
- 20 de ore pe săptămână pentru profesorii din învăţământul gimnazial, liceal şi postliceal, pentru profesorii din unităţile şi clasele cu program integrat şi suplimentar de artă şi sportiv, precum şi din unităţile de educaţie extraşcolară, care au dobândit cel puţin licenţierea în cariera didactică.
- 18 ore pe săptămână pentru profesorii din învăţământul preuniversitar care au dobândit gradul didactic I sau titlul de profesor emerit şi care desfăşoară activitate de mentorat.
- 26 de ore pe săptămână pentru profesorii de instruire practică şi maiştrii-instructori, pentru cei care au dobândit cel puţin licenţierea în cariera didactică.
- 22 de ore pe săptămână pentru profesorii de instruire practică şi maiştrii-instructori, pentru cei care au dobândit cel puţin gradul didactic I şi care desfăşoară activitate de mentorat.
- pentru personalul didactic de predare din învăţământul special, norma didactică se stabileşte astfel: învăţători, profesori la predare, profesori care efectuează terapiile specifice - 18 ore pe săptămână; învăţător-educator, institutor-educator, profesor-educator, profesor preparator (nevăzător), maistru-instructor şi profesor pentru instruire practică - 22 de ore pe săptămână.
Pentru personalul didactic încadrat pe post, care desfăşoară activitate de mentorat, orele de mentorat se remunerează în sistem de plată cu ora, echivalent a 4 ore pe săptămână.
Cadrele didactice care beneficiază de reducerea normei didactice de predare, fără diminuarea salariului, conform prevederilor legale în vigoare, depun cereri în perioada constituirii normei didactice de predare pentru personalul didactic de predare titular propriu.
Prin excepţie, dacă norma didactică de predare a cadrelor didactice calificate din învăţământul gimnazial din mediul urban nu se poate constitui conform prevederilor legale, aceasta poate fi constituită în proporţie de 2/3 din ore de la specializarea sau specializările de bază şi în proporţie de 1/3 din alte ore vacante existente la altă/alte discipline din aceeaşi arie curriculară, ore de pregătire pentru evaluări/examene naţionale şi/sau pentru obţinerea performanţei educaţionale, ore de învăţare remedială, precum şi cu activităţi de educaţie, complementare procesului de învăţământ: şcoala după şcoală, învăţare pe tot parcursul vieţii,, cu menţinerea drepturilor salariale.
În învăţământul gimnazial din mediul rural norma didactică de predare a cadrelor didactice calificate se poate constitui în proporţie de 1/2 din ore de la specialitatea sau specialităţile de bază şi în proporţie de 1/2 din alte ore vacante existente la altă/alte discipline, din ore de pregătire pentru evaluări/examene naţionale şi/sau pentru obţinerea performanţei educaţionale, ore de învăţare remedială, precum şi cu activităţi de educaţie, complementare procesului de învăţământ: şcoala după şcoală, învăţare pe tot parcursul vieţii, cu menţinerea drepturilor salariale.
Promovarea, avansarea
Promovarea şi avansarea în carieră sunt deschise pentru orice cadru didactic care satisface anumite condiţii de calificare profesională. Avansarea în poziţii de conducere, îndrumare şi control este realizată prin concurs în învăţământul preuniversitar.
Funcţiile de conducere din învăţământul preuniversitar sunt după cum urmează (Legea 198/2023):
- Funcţiile de conducere din unităţile de învăţământ:
- director,
- director adjunct.
- Funcţiile de conducere din inspectoratele şcolare:
- inspector şcolar general,
- inspector şcolar general adjunct.
Funcţia de director şi de director adjunct se ocupă prin concurs public de către cadre didactice titulare membre ale corpului naţional de experţi în management educaţional. Ocuparea funcţiilor de director şi de director adjunct se realizează prin concurs naţional, coordonat de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, organizat prin inspectoratele şcolare, conform unei metodología elaborate de către Ministerul Educaţiei şi adoptate prin ordin al ministrului.
Conform metodologiei privind organizarea şi desfășurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar, la concursul pentru ocuparea funcţiei de director sau de director adjunct din unităţile de învăţământ de stat şi particular pot candida persoanele care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:
- au absolvit cu diplomă de licenţă/absolvire studii universitare, respectiv, în cazul concursului de ocupare a funcţiei de director în grădiniţe sau de director adjunct din unităţi de învăţământ, studii universitare pedagogice/de institutori ori au absolvit cu diplomă de licenţă/absolvire studii universitare
- sunt membre ale corpului naţional de experţi în management educaţional
- sunt titulare în învățământul preuniversitar, având încheiat contract de muncă pe perioadă nedeterminată, au cel puţin gradul didactic II sau titlul ştiinţific de doctor în domeniul în care îşi desfăşoară activitatea
- dovedesc calităţi profesionale, manageriale şi morale, reflectate prin calificativele „Foarte bine” primite în ultimii 4 ani şcolari lucraţi efectiv la catedră în funcţii didactice sau în funcţii de conducere din unităţi de învăţământ/inspectorate şcolare
- nu au fost sancţionate disciplinar în ultimii 4 ani şcolari anteriori anului desfăşurării concursului, lucraţi efectiv la catedră, în funcţii didactice sau în funcţii de conducere din unităţi de învăţământ/inspectorate şcolare
- nu au fost lipsite de dreptul de a ocupa o funcție de conducere în învăţământ prin hotărâre judecătorească definitive de condamnare penală;
- sunt apte din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcţiei, conform prevederilor legale
- nu au avut statutul de „lucrător al Securităţii” sau „colaborator al Securităţii”.
Ocuparea funcţiilor de inspector şcolar general şi de inspector şcolar general adjunct se face prin concurs organizat de Ministerul Educaţiei (procedură de recrutare deschisă).
Funcţiile de îndrumare şi control în învăţământul preuniversitar sunt:
- Funcţii de îndrumare şi control în inspectoratele şcolare:
- inspector şcolar de specialitate,
- inspector şcolar.
- Funcţii de îndrumare şi control în Ministerul Educaţiei şi Cercetării:
- inspector general,
- inspector principal de specialitate,
- alte funcţii stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Conform Metodologiei de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de inspector şcolar din inspectoratele şcolare, la concursul pentru ocuparea funcţiilor de inspector şcolar din inspectoratele şcolare poate candida cadrul didactic care îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii:
- este absolvent al unei instituţii de învăţământ superior de lungă durată cu diplomă de licenţă sau al ciclului II Bologna cu diplomă de master.
- este titular, având încheiat contract de muncă individual pe perioadă nedeterminată în învăţământul preuniversitar, cu gradul didactic I sau titlul ştiinţific de doctor, cu vechime efectivă la catedră de minimum 7 ani în învăţământul preuniversitar.
- a obţinut calificativul anual "foarte bine" în ultimii 5 ani şi nu a fost sancţionat disciplinar în aceeaşi perioadă, până la înscrierea la concurs.
- nu a fost condamnat penal pentru săvârşirea unei infracţiuni sau nu a fost lipsit de dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, îndrumare ori control prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă de condamnare penală.
- este apt din punct de vedere medical.
- este membru al Corpului naţional de experţi în management educaţional.
Orice tip de promovare determină schimbări majore în responsabilităţile, obligaţiile şi drepturile cadrelor didactice. Condiţiile de muncă sunt prevăzute în fişele posturilor respective, elaborate de organismul ierarhic superior.
Cadrele didactice angajate în funcţii de conducere, îndrumare şi control semnează contracte individuale de muncă cu angajatorii (în funcţie de poziţie - inspectorul şcolar general sau Ministerul Educaţiei și Cercetării).
Fişa postului semnată de cele două părţi devine anexă a contractului individual de muncă.
Mobilitate si transferuri
Managementul resurselor umane în învăţământul preuniversitar este responsabilitatea Ministerul Educaţiei și Cercetării şi se realizează prin inspectoratele şcolare. Metodologia privind mişcarea cadrelor didactice este stabilită anual prin Ordin Ministerial, în limitele legii, iar Ministerul Educaţiei și Cercetării coordonează întreaga activitate privind mişcarea personalului didactic prin inspectoratele şcolare.
Toate activităţile privind mobilitatea cadrelor didactice sunt coordonate la nivel regional de o comisie numită de inspectorul şcolar general şi condusă de un inspector şcolar general adjunct. Componenţa şi atribuţiile exacte ale acestei comisii sunt stabilite anual prin Ordin Ministerial. Reprezentanţii sindicatelor din învăţământ au un rol consultativ pe întreaga durată a procesului, pot participa la lucrările comisiei şi au dreptul de a accesa documentele finale.
Transfer
Numai personalul didactic titular se poate transfera de la o unitate de învăţământ la alta.
Detaşare
Detaşare în interesul învăţământului
Detaşarea în interesul învăţământului a personalului didactic titular, pe posturi didactice/catedre, se realizează pe o perioadă de cel mult 5 ani şcolari consecutivi, cu păstrarea calităţii de titular în învăţământul preuniversitar.
Detaşarea în interesul învăţământului a personalului didactic de predare titular în învăţământul preuniversitar se realizează în baza cererii scrise formulate de unitatea de învăţământ primitoare, pe postul didactic/catedra solicitat(ă) de unitatea de învăţământ primitoare, cu acordul scris al persoanelor solicitate, şi cu avizul consiliului/consiliilor de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de învăţământ la care cadrul didactic este titular. Personalul didactic de predare titular în învăţământul preuniversitar solicitat pentru detaşare depune un acord la inspectoratul şcolar şi la unitatea de învăţământ primitoare.
Detaşarea în interesul învăţământului se utilizează pentru ocuparea unor posturi din unităţi de învăţământ:
- grădiniţe,
- şcoli sau clase constituite din elevi capabili de performanţe,
- la grupe, inclusiv de preşcolari, sau clase alcătuite din copii cu cerinţe speciale de educaţie,
- unităţi-pilot,
- unităţi de aplicaţie,
- unităţi deficitare în personal didactic şi
- pentru asigurarea conducerii unităţilor de învăţământ, precum şi în funcţiile de îndrumare şi de control.
Detaşare la cerere
Detaşarea la cerere a personalului didactic titular în învăţământul preuniversitar se realizează prin concurs sau concurs specific, conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educaţiei. Detaşarea la cerere a personalului didactic titular se realizează pe o perioadă de cel mult 5 ani şcolari consecutivi, cu păstrarea calităţii de titular în învăţământul preuniversitar.
Catedrele sau posturile cadrelor didactice detaşate sunt rezervate pe perioada detaşării.
La sfârşitul perioadei de detaşare, cadrele didactice titulare se întorc pe catedra sau postul deţinute anterior.
Cadrele didactice care se mută dintr-o unitate de învăţământ în alta păstrează aceleaşi salarii de bază, iar condiţiile de muncă sunt adesea similare. Aceasta se datorează faptului că salariile şi condiţiile de muncă sunt stabilite la nivel naţional.
Concedierea
Angajarea şi menţinerea într-o funcţie didactică, didactică auxiliară sau de conducere, îndrumare şi control este condiţionată de prezentarea unui certificat medical. Avizele pentru exercitarea profesiei sunt stabilite prin ordin comun al ministrului educației și cercetării şi ministrului sănătăţii.
În situaţii de inaptitudine profesională de natură psihocomportamentală a personalului angajat într-o unitate de învăţământ/unitate de educaţie extraşcolară sau în cadrul instituţiilor publice aflate în subordinea şi/sau coordonarea Ministerului Educaţiei și Cercetării, angajatorul poate solicita, la sesizarea oricărui factor implicat în procesul educaţional, prin hotărâre a consiliului de administraţie al instituţiei/unităţii de învăţământ în cauză, un nou examen medical complet.
Situaţiile de inaptitudine profesională de natură psihocomportamentală sunt analizate şi stabilite de către o comisie formată din 3 - 5 membri, medici specialişti şi psihologi, constituită la nivel judeţean în baza unui ordin comun al ministrului educaţiei și cercetării şi ministrului sănătăţii, care realizează expertiza capacităţii de muncă în domeniul educaţiei.
Cadrele didactice care sunt găsite incompatibile din punct de vedere medical cu profesiunea didactică pot fi demise sau transferate în alt sector de activitate, conform prevederilor legii.
Persoanele care desfăşoare activităţi incompatibile cu profesiunea didactică nu pot ocupa funcţii didactice sau de conducere, îndrumare şi control. Între activităţile incompatibile cu profesiunea didactică, legea prevede următoarele:
- prestarea de către cadrul didactic a oricărei activităţi comerciale în incinta unităţii de învăţământ sau în zona limitrofă.
- comerţul cu materiale obscene sau pornografice scrise, audio sau vizuale.
- practicarea, în public, a unor activităţi cu componentă lubrică sau altele care implică exhibarea, în manieră obscenă, a corpului.
Personalul didactic are obligaţii şi răspunderi de natura profesională, materială şi morală, care garantează realizarea procesului instructiv-educativ, conform legii.
Personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, precum şi cel de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământ răspund disciplinar pentru încălcarea îndatoririlor ce le revin potrivit contractului individual de muncă, precum şi pentru încălcarea normelor de comportare care dăunează interesului învăţământului şi prestigiului instituţiei.
Sancţiuni
Conform LIP 198/2023 (art. 210), personalul didactic, personalul didactic auxiliar, precum şi cel de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământul preuniversitar răspund disciplinar pentru încălcarea cu vinovăţie a îndatoririlor ce le revin potrivitn contractului individual de muncă, precum şi pentru încălcarea normelor de comportare care dăunează interesului învăţământului şi prestigiului unităţii/instituţiei, conform legii.
Sancţiunile disciplinare care se pot aplica personalului didactic de predare, respectiv a personalului de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar în raport cu gravitatea abaterilor, sunt:
- avertisment scris.
- reducerea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizaţia de conducere, de îndrumare şi control, cu până la 15%, pe o perioadă de 1 - 6 luni.
- suspendarea, pe o perioadă de până la 3 ani, a dreptului de înscriere la un concurs pentru obţinerea gradaţiei de merit, pentru ocuparea unei funcţii de conducere, de îndrumare şi de control ori a unei funcţii didactice superioare.
- suspendarea, pe o perioadă de până la 3 ani, a dreptului de a face parte din comisiile de organizare şi desfăşurare a examenelor naţionale.
- destituirea din funcţia de conducere, de îndrumare şi control din învăţământ, după caz.
- desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Orice persoană poate sesiza în scris, cu privire la săvârşirea unei fapte ce poate constitui abatere disciplinară, prin înregistrarea sesizării la secretariatul unităţii de învăţământ, pentru faptele săvârşite de personalul didactic angajat, prevăzute de prezenta lege ca abateri disciplinare.
Pentru cercetarea împrejurărilor şi faptelor reclamate, săvârşite de personalul didactic de predare din unităţile de învăţământ, se constituie o comisie de cercetare disciplinară formată din 3 - 5 membri, dintre care unul reprezintă federaţia sindicală din care face parte persoana aflată în discuţie sau este un reprezentant al salariaţilor, iar ceilalţi au funcţia cel puţin egală cu a celui care a săvârşit abaterea.
Comisiile de cercetare disciplinară se constituie prin decizie a directorului unităţii de învăţământ abilitate în soluţionarea sesizării, după aprobarea lor de către consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ preuniversitar, pentru personalul unităţii.
Sancţiunile se aprobă de cel puţin 2/3 din numărul total al membrilor consiliului de administraţie şi sunt puse în aplicare şi comunicate prin decizie a directorului unităţii de învăţământ preuniversitar.
Întreaga procedură este condusă de o comisie de cercetare numită de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ preuniversitar, pentru personalul didactic şi personalul de conducere al acesteia sau ministrul educaţiei, pentru funcţiile de îndrumare şi de control din cadrul Ministerului Educaţiei și Cercetării, precum şi pentru personalul de conducere din inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti. La încheierea investigaţiilor, comisia elaborează şi prezintă un raport către structura managerială de către care a fost numită.
Structura managerială decide asupra existenţei sau inexistenţei vinovăţiei şi, după caz, stabileşte sancţiunea de aplicat.
Sancţiunea depinde de gravitatea faptei.
Pe parcursul întregii proceduri, cadrul didactic are dreptul de a fi asistat de reprezentanţii sindicatelor din învăţământ şi, după caz, de reprezentanţii săi legali.
Cadrele didactice sancţionate au dreptul să conteste decizia de sancţionare la nivelul colegiului de disciplină/de onoare local sau central organizat la nivelul inspectoratului şcolar, respectiv la nivelul Ministerului Educaţiei și Cercetării.
Decizia colegiului de disciplină/de onoare este definitivă şi nu poate fi contestată decât în instanţă.
În cazul în care cel sancţionat nu a mai săvârşit abateri disciplinare în cursul unui an de la aplicarea sancţiunii, autoritatea care a aplicat sancţiunea poate dispune ridicarea şi radierea acesteia (cu excepţia destituirii sau demiterii disciplinare).
Desfacerea disciplinară a contractului de muncă (demiterea disciplinară) este o situaţie extrem de rar întâlnită şi se poate produce numai după abateri deosebit de grave. Desfacerea disciplinară a contractului de muncă este dispusă de angajator - inspectorul şcolar general sau de Ministrul Educaţiei și Cercetării.
Pensionarea
Personalul didactic beneficiază de pensie pentru munca depusă şi limită de vârstă, de pensie pentru pierderea capacităţii de muncă, de pensie suplimentară şi de alte drepturi de asigurări sociale, în condiţiile legii:
- pentru femei, vârsta la ieșirea la pensie, 62 de ani şi 5 luni, 33 de ani şi 1 lună stagiul complet de cotizare, respectiv 15 ani stagiul minim de cotizare.
- pentru bărbați, vârsta la ieșirea la pensie, 65 de ani, 35 de ani stagiul complet de cotizare, respectiv 15 ani stagiul minim de cotizare.
Membrii de familie pot beneficia, în condiţiile legii, de pensie de urmaş.
Ca regulă generală, cadrele didactice se pot pensiona la sfârşitul anului şcolar. În condiţii excepţionale, cadrele didactice se pot pensiona şi în timpul anului şcolar, cu aprobarea inspectoratului şcolar.
Cadrele didactice pensionate pot desfăşura activităţi didactice, salarizate prin cumul sau plata cu ora, după împlinirea vârstei de pensionare.
Personalul didactic care a desfăşurat activităţi didactice după pensionare şi împlinirea vârstei legale de pensionare, beneficiază de o recalculare suplimentară a pensiei pentru activitatea prestată, potrivit legii.