Skip to main content
European Commission logo

Eurydice

EACEA National Policies Platform:Eurydice
Finanţarea educaţiei şi formării profesionale a adulţilor

Romania

3.Finanţarea în educaţie

3.3Finanţarea educaţiei şi formării profesionale a adulţilor

Last update: 14 December 2023

Finanţarea învăţării pe tot parcursul vieţii se realizează prin fonduri publice şi private pe baza parteneriatului public-privat, prin finanţare şi cofinanţare din partea angajatorilor, organizaţiilor nonguvernamentale, prin fonduri nerambursabile din programe europene, prin conturi de educaţie permanentă şi prin contribuţia beneficiarilor.

Cu privire la conturile de educaţie permanentă, potrivit dispozițiilor art. 356 din Legea nr. 1/2011, a Educației Naționale, statul sprijină dreptul la învăţare pe tot parcursul vieţii prin acordarea sumei reprezentând echivalentul în lei a 500 euro, fiecărui copil cetăţean român, la naşterea acestuia. Suma este acordată în scop educaţional în beneficiul titularului, din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Aceste beneficii nu sunt încă aplicabile nici în anul 2016.

Prin Planul Naţional de Formare Profesională, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă  cuprinde în programe de formare profesională gratuite:

  • şomeri (majoritar) 
  • persoane aflate în detenţie 
  • persoane din alte categorii: 
    • persoane care şi-au reluat activitatea ca urmare a încetării concediului pentru creşterea copilului
    • persoane care au reluat activitatea ca urmare a recuperării capacităţii de muncă, după pensionarea pentru invaliditate
    • persoane din mediul rural 
  • persoane beneficiare de servicii gratuite de evaluare a competenţelor dobândite pe alte căi decât cele formale 
  • persoane beneficiare de formare profesională la locul de muncă (ucenicie).

Persoanele care nu beneficiază de gratuitate, sunt cuprinse la cursuri de formare profesională organizate de Centrele Regionale de Formare Profesională a Adulţilor. Adulţii care participă în programe de educaţie şi formare profesională care nu sunt finanţate din alte surse (fondurile angajatorilor, bugetul asigurărilor de şomaj, sponsorizări, donaţii şi alte surse externe) trebuie să achite costul programului.  Costurile sunt stabilite de furnizorii de educaţie şi formare profesională astfel încât să acopere  cheltuielile efectuate  pentru desfăşurarea programului.

Finanțarea la nivel de sistem

Programele de formare profesională a adulţilor sunt finanţate din următoarele surse:

  • fondurile proprii ale angajatorilor
  • bugetul asigurărilor pentru şomaj
  • fonduri nerambursabile din programe europene (Programul Operaţional Capitalul Uman 2014 - 2020)
  • sponsorizări, donaţii, surse externe atrase
  • taxe de la persoanele participante la programele de formare profesională.

Societăţile comerciale, companiile şi societăţile naţionale, unităţile cooperatiste, regiile autonome şi alte instituţii pot efectua cheltuieli pentru formarea profesională a salariaţilor, care sunt cheltuieli deductibile la calcului profitului impozabil, respectiv al venitului impozabil.

Instituţiile finanţate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale pot finanţa cheltuielile cu formarea profesională a salariaţilor din surse bugetare sau extrabugetare, potrivit bugetelor proprii aprobate.

Taxe plătite de către cursanți

Adulţii care participă în programe de educaţie şi formare profesională care nu sunt finanţate din alte surse (fondurile angajatorilor, bugetul asigurărilor de şomaj, sponsorizări, donaţii şi alte surse externe) trebuie să achite costul programului.  Costurile sunt stabilite de furnizorii de educaţie şi formare profesională astfel încât să acopere cheltuielile efectuate  pentru desfăşurarea programului.

Sprijin financiar pentru cursanţii adulți

Pentru perioada în care angajaţii participă la programe de formare finanţate de angajatorii lor, aceştia primesc salariile lor aşa cum sunt prevăzute în contractele individuale de muncă pentru programul normal. Angajatorii trebuie să suporte drepturile prevăzute de lege pentru deplasare în cazul în care programul de formare se desfăşoară în altă localitate decât cea în care au domiciliul angajaţii. Angajaţii care participă pentru o perioadă de cel puţin 3 luni la programe de formare la solicitarea angajatorului semnează anexe la contractele lor individuale de muncă, precizând drepturile şi obligaţiile după absolvire.

Programele de formare profesională sunt oferite gratuit pentru următoarele categorii de persoane:

  • persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă
  • persoanele care nu au găsit un loc de muncă după absolvirea unei instituţii de învăţământ sau după încheierea serviciului militar
  • persoanele care au obţinut statutul de refugiat sau altă formă de protecţie internaţională
  • străinii şi apatrizii care au lucrat în România sau care au obţinut venituri în România, în condiţiile legii
  • persoanele care nu au putut găsi un loc de muncă după repatriere sau detenţie
  • persoanele aflate în detenţie care mai au de executat cel mult 9 luni până la ultima zi de executare a pedepsei.

Programele de formare sunt asigurate gratuit la cererea angajatului, cu acordul angajatorului, sau la cererea angajatorului pentru persoane care îşi reîncep activitatea după:

  • concediul legal de maternitate
  • serviciul militar şi
  • în cazul recuperării capacităţii de muncă după pensionare pentru invaliditate.

Drepturile privind formarea profesională a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sunt stabilite prin Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă cu modificările şi completările ulterioare. Printre aceste se numără următoarele:

  • să beneficieze de întreaga pregătire teoretică şi practică pe durata programului de formare
  • să beneficieze de resursele educaţionale necesare, inclusiv manuale
  • să beneficieze de echipamentele de protecţie necesare pe durata programului
  • să beneficieze de transport gratuit de la locuinţă la furnizorul de formare sau, după caz, de toate drepturile prevăzute de lege pentru deplasare în interesul serviciului. În situaţia în care distanţa dintre acestea este mai mare de 50 de km, persoanele în cauză au dreptul, pe perioada cât participă la programul de formare, să beneficieze de cazare şi de o sumă de bani pentru acoperirea mesei la nivelul prevăzut de reglementările în vigoare pentru salariaţii instituţiilor publice
  • să beneficieze de consultaţii medicale, analize medicale şi teste necesare pentru a urma programul.

În scopul prevenirii şomajului prin îmbunătăţirea şi diversificarea competenţelor profesionale ale angajaţilor, angajatorilor le sunt garantate prin lege drepturi financiare specifice pentru organizarea de programe de formare pentru angajaţii proprii.

Stimulente financiare sunt de asemenea asigurate pentru angajatorii care promovează măsuri active de reducere a şomajului şi facilitează formarea profesională a angajaţilor lor.

Educația particulară

Învăţarea pe tot parcursul vieţii se centrează pe formarea şi dezvoltarea competenţelor-cheie şi a competenţelor specifice unui domeniu de activitate sau unei calificări. Învăţarea pe tot parcursul vieţii se realizează în contexte de învăţare formală, nonformală şi informală.

Formarea profesională a adulţilor, finalizată cu certificate de calificare sau de absolvire cu recunoaştere naţională şi/sau certificate de competenţe profesionale, este o activitate de interes general care face parte din sistemul naţional de educaţie şi formare profesională.

Formarea profesională a adulţilor cuprinde formarea profesională iniţială şi formarea profesională continuă organizate prin alte forme decât cele specifice sistemului naţional de învăţământ. 

Formarea profesională iniţială a adulţilor asigură pregătirea necesară pentru dobândirea competenţelor profesionale minime necesare pentru obţinerea unui loc de muncă. 

Formarea profesională continuă este ulterioară formării iniţiale şi asigură adulţilor fie dezvoltarea competenţelor profesionale deja dobândite, fie dobândirea de noi competenţe.

Formarea profesională a adulţilor se organizează prin programe de iniţiere, calificare, recalificare, perfecţionare, specializare.

Formarea profesională a adulţilor se poate realiza, în condiţiile prevăzute de lege, după caz, de persoane fizice sau persoane juridice, de drept public sau privat, stabilite în România, în statele membre ale Uniunii Europene sau în statele aparţinând Spaţiului Economic European, indiferent de forma juridică de organizare a acestora, denumite furnizori de formare profesională.

Autorizarea furnizorilor de formare profesională se face pe baza criteriilor de evaluare, pentru o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de reînnoire la cererea furnizorului, cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea perioadei de valabilitate a autorizaţiei.

Autorizaţia se acordă pentru fiecare dintre ocupaţiile/ calificările/ competenţele-cheie/ competenţele transversale pentru care furnizorii de formare profesională organizează programe de formare profesională.

Pentru a se supune autorizării în vederea eliberării de certificate cu recunoaştere naţională, furnizorii de formare profesională stabiliţi în România trebuie să îndeplinească următoarele condiţii de eligibilitate:

  • a) să fie legal constituiţi

  • b) să aibă prevăzute în statut sau, după caz, în actul de înfiinţare activităţi de formare profesională

  • c) să îşi îndeplinească obligaţiile de plată a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor datorate, potrivit legislaţiei în vigoare.

Criteriile de evaluare a furnizorilor de formare profesională au în vedere următoarele elemente:

  • a)programul de formare profesională

  • b)implementarea criteriilor de asigurare a calităţii

  • c)experienţa furnizorilor de formare profesională şi rezultatele activităţii lor anterioare obţinerii autorizării sau în alte programe de formare profesională pe care le-au realizat, dacă este cazul

  • d)resursele umane, materiale şi financiare

  • e)autorizaţiile şi avizele necesare desfăşurării programelor de formare profesională, după caz.

Formarea şi evaluarea rezultatelor formării profesionale a adulţilor se finanţează din următoarele surse:

  • a)fonduri proprii ale angajatorilor

  • b)bugetul asigurărilor pentru şomaj

  • c)sponsorizări, donaţii, surse externe atrase

  • d)taxe de la persoanele participante la programele de formare profesională.

Societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, companiile şi societăţile naţionale, unităţile cooperatiste, regiile autonome şi alte instituţii pot efectua cheltuieli pentru formarea profesională a salariaţilor, cheltuieli care se deduc, după caz, din impozitul pe profit sau din impozitul pe venit.