Skip to main content
European Commission logo

Eurydice

EACEA National Policies Platform:Eurydice
Măsuri de sprijin pentru studenţi în învăţământul superior

Romania

12.Sprijin şi orientare educaţională

12.5Măsuri de sprijin pentru studenţi în învăţământul superior

Last update: 14 December 2023

Definirea grupului/grupurilor țintă

  • Studenţi cu performanţe academice
  • Studenţi proveniţi din medii socio-economice defavorizate
  • Copiii cadrelor didactice

 

Măsuri specifice de sprijin

Criteriile generale de acordare a burselor şi a altor forme de sprijin material pentru studenţii şi cursanţii din învăţământul superior de stat, învăţământ cu frecvenţă sunt stabilite prin Ordinul Nr. 3392 din 27 februarie 2017.

 

Măsuri de sprijin pentru studenţi cu performanţe academice

Bursele pentru stimularea performanţei, acordate din fonduri de la bugetul de stat, sunt burse de merit şi de performanţă şi se acordă studenţilor din învăţământul superior de stat, înmatriculaţi la programe de studii universitare cu frecvenţă.

Aceste burse au rolul de a recompensa studenţii pentru rezultate academice deosebite sau pentru implicarea acestora în activităţi  extracurriculare şi de voluntariat.

Bursele speciale se pot acorda studenţilor care se încadrează în cel puţin unul din următoarele cazuri:

  • au obţinut performanţe cultural-artistice deosebite, au obţinut performanţe sportive deosebite sau pentru implicarea în activităţi extracurriculare şi de voluntariat;
  • alte situaţii stabilite de universităţi prin regulamentele proprii.

Aceste burse se acordă în funcţie de criterii de performanţă în baza metodologiei proprii a universităţii.

Universităţile pot stabili proceduri interne pentru acordarea de sprijin financiar studenţilor cu rezultate deosebite, pentru participarea la conferinţe sau publicarea de articole ştiinţifice.

Se pot acorda şi burse pentru stagii de studii universitare şi postuniversitare  în vederea susţinerii mobilităţilor temporare efectuate în universităţi şi instituţii din ţară şi străinătate.

 

Măsuri de sprijin pentru studenţii proveniţi din medii socio-economice defavorizate

Bursele pentru susţinerea financiară a studenţilor cu venituri reduse sunt: burse sociale şi burse sociale ocazionale.

Acestea sunt acordate din fonduri de la bugetul de stat, pe bază de cerere, în funcţie de situaţia socioeconomică a familiei studentului şi a criteriilor generale stabilite prin Ordinul 3392 / 2017 şi a criteriilor specifice, elaborate conform metodologiei proprii a universităţii.

Pentru acordarea burselor sociale, în metodologiile proprii ale universităţilor nu sunt prevăzute criterii academice, în afara celui de promovabilitate.

Beneficiarii burselor sociale sunt:

  • studenţii orfani de unul sau ambii părinţi, respectiv pentru care s-a dispus ca măsură de protecţie plasamentul şi care nu realizează venituri peste plafonul pentru acordarea bursei sociale;
  • studenţii bolnavi TBC, care se află în evidenţa unităţilor medicale, celor care suferă de diabet, boli maligne, sindromuri de malabsorbţie grave, insuficienţă renală cronică, astm bronşic, epilepsie, cardiopatii congenitale, hepatită cronică, glaucom, miopie gravă, boli imunologice, boli rare, tulburări din spectrul autist, boli hematologice (hemofilie, talasemie etc.), surditate, fibroză chistică, cei infestaţi cu virusul HIV sau bolnavi de SIDA, cei cu handicap locomotor, spondilită anchilozantă sau reumatism articular şi cu orice alte boli cronice pe care senatele universitare le pot lua în considerare;
  • studenţii a căror familie nu a realizat în cele 3 luni înainte de începerea semestrului/anului universitar un venit lunar net mediu per membru de familie mai mare decât salariul de bază minim net pe economie.

Bursele sociale se acordă pe durata studiilor, până la împlinirea vârstei de 35 de ani.

Studenţii pot beneficia ocazional, la cerere, pe baza documentelor justificative, şi de următoarele tipuri de burse sociale, indiferent dacă studentul mai beneficiază de altă categorie de bursă:

  • Bursa pentru ajutor social ocazional pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte, care se poate acorda studenţilor cu unul sau ambii părinţi decedaţi, respectiv pentru care s-a dispus ca măsură de protecţie plasamentul, studenţilor defavorizaţi din punct de vedere socioeconomic, a căror familie nu a realizat în cele 3 luni dinaintea depunerii cererii pentru acordarea acestui tip de bursă, un venit lunar net mediu pe membru de familie peste salariul minim net la nivel naţional.
  • Bursa pentru ajutor social ocazional de maternitate, care se acordă studentei sau studentului a cărui soţie nu realizează deloc venituri sau venituri mai mari decât salariul de bază minim net la nivel naţional şi constă într-o bursă pentru naştere şi lăuzie şi o bursă pentru procurarea îmbrăcămintei copilului nou-născut, care se acordă o singură dată în cursul anului universitar pentru fiecare copil născut;
  • Bursa pentru ajutor social ocazional în caz de deces se poate acorda pentru decesul unui membru al familiei studentului (ei). Prin membru de familie se înţelege soţ, soţie, copil. În cazul decesului studentului(ei) necăsătorit(ă), căsătorit(ă) cu soţie/soţ care nu realizează venituri, bursa se acordă rudelor de gradul I/succesorului legal, o singură dată în cursul anului universitar.

 

Măsuri de sprijin pentru copiii cadrelor didactice

Copiii cadrelor didactice sunt scutiţi de achitarea taxei de înscriere pentru admiterea în învăţământul superior de stat.