Evaluarea elevilor
Procesul de evaluare și notare se desfășoară în conformitate cu Regulamentul privind evaluarea și notarea rezultatelor învățării, promovarea și absolvirea în învățământul primar și secundar, aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.
Evaluarea rezultatelor învățării, la toate nivelurile de învățământ, se face cu note de la „10” la „1” și, după caz, cu calificativele „excelent”, „foarte bine”, „bine”, „satisfăcător”, „nesatisfăcător”, „admis”, „respins” sau prin descriptori.
În învățământul gimnazial, rezultatele de promovare ale anului de studii sunt considerate: note de la „1” la „10” și calificativele „foarte bine”, „bine”, „satisfăcător”, „admis”.
Evaluarea rezultatelor învățării se desfășoară ritmic pe parcursul semestrelor sau în timpul vacanțelor școlare (pentru situații speciale).
Fiecare semestru include activități de evaluare sumativă realizate conform unităților de învățare planificate în proiectul didactic pe termen lung la disciplina școlară, pentru a stabili nivelul de pregătire a competențelor dobândite de elevi.
La sfârșitul fiecărui semestru și la sfârșitul anului academic, profesorii au obligația de a finaliza situația școlară a elevilor. În organizarea evaluării se vor respecta următoarele principii: principiul validității, fidelității, echității, transparenței, confidențialității, respectării părților participante.
Evaluarea și notarea elevilor cu cerințe educaționale speciale se realizează în baza planurilor educaționale individualizate.
Formele de evaluare aplicate în procesul educațional în învățământul secundar la nivelul clasei de elevi sunt: orală, scrisă, practică și de laborator. În contextul formelor date, pot fi utilizate metode tradiționale (bazate pe teste, probe orale/scrise/practice, lucrări de laborator, teze semestriale) și metode complementare/alternative (investigație, proiect, portofoliu, observație sistematică a activității și comportamentului elevilor și autoevaluare).
Evaluarea inițială pentru disciplinele școlare se organizează sub formă scrisă, orală sau practică, decizia privind forma de desfășurare aparține cadrelor didactice în funcție de specificul disciplinei de studiu.
Evaluarea formativă/continua se desfășoară pe tot parcursul unității de învățare. Ritmicitatea aplicării evaluării continue se stabilește în funcție de numărul de ore, specificul disciplinei, conform documentelor curriculare elaborate de Ministerul Educației.
Numărul de evaluări sumative pe parcursul unui semestru, pentru fiecare disciplină școlară, este cel puțin egal cu numărul de unități de învățare/module proiectate. Aspectele specifice de proiectare a evaluărilor sumative se stabilesc anual prin reperele metodologice pentru organizarea procesului educațional, și sunt aprobate de Ministerul Educației.
La aplicarea evaluărilor sumative, profesorii sunt responsabili de elaborarea instrumentelor de evaluare: matricea de specificație (pentru evaluările bazate pe teste docimologice), conținutul testului de evaluare, scala de corectare, schema de conversie a scorurilor în note. Evaluarea certificativă finală a performanțelor educaționale în învățământul gimnazial se realizează prin testarea națională denumită „examenele naționale de absolvire a învățământului gimnazial”, organizate și desfășurate în conformitate cu regulamentul aprobat de Ministerul Educației.
Examenele naționale de absolvire a învățământului gimnazial sunt obligatorii pentru fiecare elev din acest nivel de învățământ. Disciplinele incluse în examenele naționale de absolvire a învățământului gimnazial:
-
limba și literatura română (pentru alolingvi)
-
matematică
-
limba de instruire
-
istoria românilor și universală
Personalul didactic are dreptul să selecteze formele de evaluare aplicate în procesul educațional conform prevederilor documentelor curriculare și particularităților psihopedagogice ale grupului de elevi. Instituția de învățământ are dreptul să stabilească formele și strategiile sale de evaluare, discutate în cadrul comisiilor metodice ale instituției și aprobate de Consiliul de Administrație, respectând prevederile actelor normative în vigoare.
În clasa a V-a (primul semestru), pentru a asigura tranziția treptată de la evaluarea prin descriptori (din ciclul primar) la sistemul de evaluare și notare (din gimnaziu):
-
pe parcursul lunilor septembrie - octombrie, rezultatele învățării și activitatea elevilor vor fi evaluate fără note; personalul didactic va explica elevilor și părinților/reprezentanților legali corelarea descriptorilor-notă;
-
pe parcursul lunilor noiembrie - decembrie: profesorii nu vor înregistra în catalogul școlar note de la „1” la „4” în evaluările sumative, repetând testul de evaluare, cu același grad de dificultate; vor respecta principiul confidențialității în procesul de corelare a descriptorilor-notă.
Numărul de note acordate elevului la fiecare disciplină școlară pe parcursul unui semestru trebuie să fie, cel puțin, egal cu numărul săptămânal de ore de curs prevăzute de Planul-cadru de învățământ pentru ciclul gimnazial, dar nu mai puțin de două.
Numărul de calificative acordate elevului pe parcursul unui semestru la disciplinele școlare Educație muzicală, Educație plastică, Educație tehnologică și Educație fizică este reglementat, conform prevederilor curriculare.
Elevul aflat în situație de corigență va avea cel puțin două note. Ultima notă se acordă de obicei cel târziu în ultima lecție a semestrului.
Media semestrială pentru disciplina școlară evaluată prin note nu poate fi calculată dacă elevul a absentat (motivat sau nemotivat) 50% din numărul total de ore prevăzut în Planul-cadru de învățământ, fiind considerat elev amânat pentru disciplina școlară respectivă.
Pentru fiecare disciplină școlară, media semestrială este considerată corect determinată dacă este calculată din numărul de note/calificative prevăzute de Regulamentul privind evaluarea și notarea rezultatelor învățării, promovarea și absolvirea în învățământul primar și secundar. În ciclul gimnazial, media semestrială la toate disciplinele școlare este media aritmetică a notelor/calificativelor curente, obținute pe parcursul semestrului, calculată la sutimi, fără rotunjire.
La disciplinele Educație muzicală, Educație plastică, Educație tehnologică și Educație fizică, în determinarea calificativului la sfârșitul semestrului/anului școlar, se vor respecta algoritmii specifici fiecărei discipline, conform prevederilor curriculare.
La disciplina Educație fizică elevii pot fi scutiți de efort fizic cu mențiunile:
-
„pe parcursul anului academic”, în catalogul școlar (pagina disciplinei), precum și la înscrierea situației școlare, se indică „scutit”, iar documentul medical este păstrat de asistentul medical în instituția de învățământ;
-
„parțial” (pe parcursul unui semestru), la stabilirea situației școlare anuale, se va înregistra nota din al doilea semestru;
-
sau „parțial, cu limitarea efortului fizic”, conform recomandărilor medicilor, sunt apreciați prin descriptori cu calificative, conform prevederilor curriculare.
Tipul activităților în timpul orelor de educație fizică va fi determinat individual de către profesor, în coordonare cu directorul instituției.
La disciplina Educație pentru societate, evaluarea se bazează pe observația comportamentelor specificate prin descriptori care indică competențele formate la elevi într-o perioadă rezonabilă de timp (un an de studii) și manifestate în diferite situații și contexte, conform Metodologiei de evaluare prin descriptori la disciplina, aprobată de Ministerul Educației.
La disciplina Dezvoltare personală: în catalogul școlar, se înregistrează doar absențele și coloana „Subiectul lecției”, fără teme pentru acasă. În clasa a 9-a, în catalogul școlar și în dosarul personal, se va indica calificativul „admis”, „respins”.
Media semestrială/anuală pentru disciplinele școlare se calculează în ultima săptămână a semestrului/anului școlar, stabilită prin Planul-cadru, aprobat de Ministerul Educației, dar nu mai devreme de ultima lecție conform orarului.
Pentru elevii clasei a 9-a, media anuală se încheie în ultima săptămână a anului școlar, stabilită prin Planul-cadru, aprobată prin ordinul ministrului, dar nu mai târziu de 25 mai.
Media generală a notelor anuale în clasele V-IX se calculează ca o medie aritmetică, până la sutimi, fără rotunjire, în baza notelor anuale obținute la disciplinele școlare obligatorii și opționale.
Media semestrială se calculează pentru toți elevii, indiferent de rezultat, și se înscrie în catalogul școlar.
Notele semestriale/anuale obținute de elevi la disciplinele: Educație pentru societate, Educație muzicală, Educație plastică, Educație tehnologică, Educație fizică și Dezvoltare personală nu se convertesc în medii anuale de clasă.
La sfârșitul anului școlar, calificativele finale la disciplinele evaluate prin descriptori/calificative se înregistrează în catalogul școlar (rubrica Evidența rezultatelor învățării) și în certificatul de absolvire a clasei a 9-a.
Pentru înregistrarea calificativelor se vor utiliza următoarele abrevieri scrise cu litere de tipar și majuscule: FB” pentru calificativul „Foarte bine”; „B” pentru calificativul „Bine”; „S” pentru calificativul „Satisfăcător”; „A” pentru calificativul „Admis”.
Media aritmetică a tuturor mediilor anuale la disciplinele obligatorii și opționale (recomandate de Ministerul Educației) din Planul-cadru de învățământ, calculată până la sutimi, fără rotunjire, constituie media generală pentru elevii din învățământul gimnazial. Aceasta este calculată la sfârșitul cursurilor/ciclului secundar pentru toți elevii. Pentru elevii din clasele V-IX cu situația școlară neîncheiată, media generală se calculează după promovarea probelor de corigență și de recuperare.
Notele acordate sunt comunicate obligatoriu elevilor și sunt trecute în agenda elevului de către cadrele didactice care le acordă și de către diriginți. Agenda elevului are funcția de instrument de comunicare cu părinții sau reprezentanții legali ai elevului.
Elevii au obligația de a purta agenda, de a o prezenta cadrelor didactice pentru înregistrarea notelor/calificativelor, precum și părinților/reprezentanților legali pentru informarea despre situația școlară. La decizia instituției de învățământ, agenda elevului poate fi înlocuită cu registrul electronic al rezultatelor învățării.
Promovarea elevilor din clasele V-VIII se realizează indiferent de rezultatele anuale obținute la disciplinele școlare.
Promovarea elevilor
Promovarea în învățământul gimnazial se realizează în baza rezultatelor obținute de elevi la disciplinele școlare obligatorii și opționale din Planul-cadru și a rezultatelor examenelor de absolvire a ciclului gimnazial, în conformitate cu Regulamentul privind evaluarea și notarea rezultatelor învățării, promovarea și absolvirea în învățământul primar și secundar.
Sunt promovați elevii care, la sfârșitul anului școlar, obțin cel puțin media anuală „5” (cinci) la toate disciplinele de studii din Planul-cadru de învățământ conform profilului și clasei respective.
Elevii care în rezultatul învățării au obținut note medii anuale de la „1” la ”4” la 1-3 discipline școlare sunt considerați corigenți. Elevii corigenți sunt promovați în următoarea clasă doar după susținerea corigenței, conform deciziei Consiliului profesoral și ordinului directorului instituției.
Elevii din ciclul gimnazial, care în rezultatul învățării au obținut note medii anuale de la „1” la ”4” la mai mult de trei discipline școlare sunt considerați repetenți, conform deciziei Consiliului profesoral din instituție, și nu sunt promovați în următoarea clasă.
Decizia cu referire la promovare și/sau la repetenție/corigență aparține Consiliului profesoral al instituției și se adoptă până la 1 septembrie a anului în curs, fiind validată prin ordinul directorului instituției. Orarul pentru lichidarea corigenței este elaborat de directorul adjunct, coordonat cu profesorul și aprobat prin ordinul directorului instituției.
Dacă în termenele stabilite elevii din învățământul gimnazial nu reușesc să-și lichideze corigențele, din motive de sănătate sau alte motive obiective, directorul instituției, în temeiul deciziei Consiliului profesoral, acordă un termen suplimentar până la începutul următorului an școlar.
Încheierea situației școlare a elevilor amânați pe semestrul al doilea sau amânați anual se face într-o perioadă stabilită, prin ordin, de către directorul instituției, dar nu mai târziu de 25 august a anului în curs.
Elevii corigenți, care nu se pot prezenta la probele de lichidare a corigenței din motive temeinice, dovedite cu acte, în cel mult 7 zile lucrătoare de la data susținerii probei, sunt examinați la o dată ulterioară, stabilită prin ordin, de către directorul instituției.
Situația școlară a elevilor corigenți, amânați sau repetenți se comunică în scris părinților/tutorilor legali sau, după caz, elevilor majori, de către diriginte, în cel mult 10 zile de la încheierea fiecărui semestru/an școlar. Aceștia vor confirma, prin semnătură, despre cunoașterea rezultatelor școlare precum și despre responsabilitatea pentru lichidarea corigențelor/ restanțelor/ diferențelor în termenii stabiliți de conducerea instituției.
Pentru elevii amânați sau corigenți dirigintele comunică părinților/reprezentanților legali, în scris, programul de desfășurare a probelor de lichidare a corigenței/diferențelor de program și termenul limită de încheiere a situației școlare.
În vederea stabilirii cadrului de susținere a probelor de corigență/restanță/de lichidare a diferențelor de program, directorul instituției de învățământ stabilește prin ordin :
-
directorul adjunct responsabil de organizarea probelor de lichidare a corigenței/diferențelor de program;
-
cadrele didactice responsabile de activitatea individuală cu elevii corigenți/amânați pentru lichidarea corigențelor;
-
locul, perioada, orarul activităților, tipurile și formele de evaluare, precum și termenele de desfășurare a evaluării finale.
Pentru elevii corigenți se organizează anual două sesiuni de lichidare a corigențelor, diferențelor pentru fiecare semestru de studii într-o perioadă stabilită prin ordin, de către directorul instituției.
În baza rezultatelor sesiunii de lichidare a corigențelor/diferențelor de program Consiliul profesoral ia decizia finală privind promovarea elevilor respectivi, în temeiul căreia, directorul instituției emite ordinul de promovare în următoarea clasă sau de repetare a clasei/anului școlar.
Lucrările scrise de la probele de lichidare a corigenței/diferențelor de program se păstrează în dosarele acestora până la finele ciclului de învățământ. Cadrul didactic responsabil de lichidarea corigenței/ diferențelor de program completează un proces–verbal cu referire la lichidarea corigentei, anexând copiile probelor de lichidare a corigenței/ diferențelor de program, care se păstrează la directorul adjunct pentru instruire.
Media aritmetică a notelor de la probele de lichidare a corigențelor/diferențelor de program, calculată conform prevederilor prezentului Regulament are valoarea „mediei semestriale” și se înscrie în catalog la pagina disciplinei de studiu respective în coloana rezervată pentru „Lichidarea corigenței”.
Rezultatele lichidării corigenței/diferențelor de program, consemnate printr-un proces verbal semnat de către directorul instituției, se înscriu în catalog, de către profesorul examinator în termen de maximum 5 zile, dar nu mai târziu de data începerii noului an școlar.
Sunt declarați repetenți elevii corigenți, care nu se prezintă la examen sau care nu promovează proba de corigență la cel puțin o disciplină școlară precum și elevii amânați, care nu se prezintă la sesiunea de încheiere a situației școlare la cel puțin o disciplină.
Elevii declarați repetenți se înscriu în anul școlar următor în clasa pe care o repetă, la aceeași instituție de învățământ secundar sau se pot transfera la altă instituție în clasa respectivă.
Obligația de a frecventa învățământul obligatoriu încetează la sfârșitul anului de învățământ în care elevul atinge vârsta de 18 ani. Persoanele care n-au finalizat învățământul obligatoriu până la această vârstă și au depășit cu mai mult de doi ani vârsta clasei în care puteau fi înscriși, își pot continua studiile, la cerere, în instituțiile de învățământ cu frecvență redusă.
După promovarea tuturor probelor de lichidare a diferențelor de program, elevul este înscris în clasa următoare celei echivalate. Dacă elevul nu promovează diferența de program la cel puțin o disciplină școlară, el este declarat corigent la această disciplină de studii, cu acordarea termenului de lichidare a corigenței de către administrația instituției, în condițiile stipulate în Regulament.
Consiliul profesoral din instituție validează situația școlară a elevilor pe semestre, ani, după examene de absolvire, probe de lichidare de corigență, pe clase, în ședințe, iar secretarul consiliului o consemnează în procesul-verbal, în care menționează, în funcție de rezultatele aprobate numele celor „promovați”, „corigenți”, „repetenți”, „amânați”, „exmatriculați”. În temeiul deciziei Consiliului profesoral directorul instituției emite ordinul cu referire la promovarea elevilor.
Certificarea
Conform Instrucțiunii cu privire la personalizarea automatizată, eliberarea, evidența și păstrarea actelor de studii în învățământul general din Republica Moldova, elevii care finalizează cu succes ciclul de învățământ gimnazial primesc Certificatul de studii gimnaziale. Certificatele sunt emise în limba română, gratuit, de către gimnaziul unde elevul a studiat, pe formulare elaborate și aprobate de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova.
În certificat sunt indicate următoarele informații: serie și număr; număr de înregistrare; data emiterii; numele și locația instituției de învățământ; anul absolvirii; numele, prenumele și data nașterii elevului; codul personal al elevului sau alt document de identitate; rezultatele examenelor finale și transcrierea notelor obținute; spațiu pentru semnătura titularului; spațiu pentru semnătura, numele și prenumele directorului instituției, a directorului adjunct și a trei cadre didactice.
Elevii care nu au promovat examenele finale primesc o Adeverință de studii gimnaziale, care include extrasul din tabelul reușitei școlare a notelor obținute în clasele V-IX din dosarul personal, validată prin semnătura directorului instituției și ștampila acesteia.
Evaluarea, notarea și certificarea calificărilor pe niveluri de învățământ, precum și acte de studii care certifică calificarea pe niveluri de învățământ este descrisă de Registrul National al Calificărilor.