Cadrul legislativ general
Constituția Republicii Moldova adoptată în 1994, servește drept cadru legal fundamental al țării, stabilind principiile democrației, statului de drept și drepturilor omului. Constituția stabilește separarea puterilor, drepturile și libertățile cetățenilor. Constituția asigură suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, subliniind angajamentul țării față de integrarea europeană. Constituția Republicii Moldova garantează dreptul la educație pentru toți cetățenii, asigurând învățământul general obligatoriu, prin învățământul liceal și prin cel profesional, prin învățământul superior, precum și prin alte forme de instruire și de perfecționare. Învățământul liceal, profesional și cel superior de stat este egal accesibil tuturor, pe bază de merit.
Codul Educației al Republicii Moldova (Nr. 152/2014 cu modificările și completările ulterioare) este documentul de bază care stabilește cadrul juridic al raporturilor privind proiectarea, organizarea, funcționarea și dezvoltarea sistemului de educație din Republica Moldova.
Codul cu privire la știință și inovare (Nr. 259/2004 cu modificările și completările ulterioare) reglementează activitățile în domeniile cercetării și inovării, inclusiv procesul de elaborare și implementare a politicilor, evaluarea organizațiilor, confirmarea și recunoașterea titlurilor științifice și științifico-didactice.
Strategia de dezvoltare „Educația 2030” (aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 114/2023) trasează politicile Guvernului în domeniul educației, descrie conținutul și mecanismul de realizare a acesteia și determină impactul asupra sistemului de educație, a societății și a statului, pentru a optimiza formarea intelectuală, culturală și profesională a cetățenilor.
Regulamentul cu privire la educația adulților (aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 222/2024) stabilește un cadru normativ unitar al educației generale a adulților și al formării profesionale a adulților (inițială și/sau continuă) în cadrul învățării pe tot parcursul vieții.
Metodologia de evaluare externă a calității în vederea autorizării de funcționare provizorie și acreditării programelor de studii și a instituțiilor de învățământ profesional tehnic, superior și de formare continuă aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. Nr. 616/2016, anexa 1, cu modificările și completările ulterioare.
Regulamentul de calcul al taxelor la serviciile prestate în cadrul evaluării externe a calității programelor de studii și a instituțiilor de învățământ profesional tehnic, superior și de formare continuă aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. Nr. 616/2016, anexa 2, cu modificările și completările ulterioare.
Cadrul de referință al Curriculumului Național (aprobat prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 432/ 2017) definește fundamentele conceptuale, metodologice și praxiologice ale politicilor curriculare pentru învățământul general.
Instrucțiunea cu privire la personalizarea automatizată, eliberarea, evidența și păstrarea actelor de studii în învățământul general din Republica Moldova aprobată prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 199/2024.
Cadrul Național al Calificărilor și Asigurarea calității in educație
Cadrul Național al Calificărilor (aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 330/2023) reglementează obiectivele, principiile și funcțiile sale, structura și implementarea operațională, dezvoltarea calificărilor și includerea acestora în Cadrul Național al Calificărilor (CNC) și în Registrul Național al Calificărilor, recunoașterea și validarea rezultatelor învățării anterioare, promovarea incluziunii sociale, dimensiunea europeană și internațională a CNC, precum și coordonarea, administrarea și asigurarea calității calificărilor acordate în sistemul național de educație.
Registrul național al calificărilor aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1199/2018 cu modificările și completările ulterioare.
Hotărârea Guvernului nr. 201/2018 cu privire la organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare cu modificările și completările ulterioare.
Metodologia de evaluare externă a calității în vederea autorizării de funcționare provizorie și acreditării programelor de studii și a instituțiilor de învățământ profesional tehnic, superior și de formare continuă (aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 616/2016 cu modificările și completările ulterioare).
Nomenclatorul domeniilor de formare profesională și al meseriilor/profesiilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 425/2015 cu modificările și completările ulterioare.
Nomenclatorul domeniilor de formare profesională, al specialităților și calificărilor pentru învățământul profesional tehnic postsecundar și postsecundar nonterțiar, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 853/2015 cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea în educație
Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale (Nr. 181/2014) – lege organică care determină cadrul juridic general în domeniul finanțelor publice.
Metodologia de finanțare bugetară a instituțiilor publice de învățământ profesional tehnic, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 628/2023 cu modificările și completările ulterioare.
Nomenclatorul și tarifele pentru lucrările și/sau serviciile prestate contra plată de către autoritățile/instituțiile din subordinea Ministerului Educației, cu excepția instituțiilor de învățământ superior care activează în condiții de autonomie financiară, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 872/2015 cu modificările și completările ulterioare.
Taxele de cazare în căminele instituțiilor de stat de învățământ profesional tehnic secundar, profesional tehnic postsecundar, superior și din domeniul științei și inovării, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 99/2007 cu modificările și completările ulterioare.
Hotărârea Guvernului nr. 266/2006 cu privire la Alimentarea gratuită a elevilor din sistemul de învățământ profesional tehnic secundar (cu modificările și completările ulterioare).
Hotărârea Guvernului nr. 1009/2006 (cu modificările și completările ulterioare) cu privire la Cuantumurile burselor, altor forme de ajutoare sociale pentru studenții din instituțiile de învățământ superior, elevii din instituțiile de învățământ profesional tehnic postsecundar și postsecundar nonterţiar, profesional tehnic secundar și persoanele care studiază în învățământul postuniversitar.
Metodologia de finanțare bugetară a instituțiilor publice de învățământ superior, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 343/2020 cu modificările și completările ulterioare.
Regulamentul cu privire la studiile străinilor în instituțiile de învățământ din Republica Moldova, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 504/2017 cu modificările și completările ulterioare.
Hotărârea Guvernului Nr. 1276/2018 pentru aprobarea Procedurilor privind accesul la măsurile de ocupare a forței de muncă (cu modificările și completările ulterioare).
Hotărârea Guvernului Nr. 115/2023 privind Programul național de studiere a limbii române de către minoritățile naționale, inclusiv populația adultă, pentru anii 2023-2025
Hotărârea Guvernului Nr. 435/2007 (cu modificările și completările ulterioare) privind aprobarea Regulamentului cu privire la acordarea unor garanții și compensații salariaților care îmbină munca cu studiile.
Regulamentul–tip de organizare și funcționare a instituțiilor de învățământ primar și secundar, ciclul I și II, aprobat prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 235/2016.
Regulamentul-cadru cu privire la funcționarea consiliului de administrație al instituției de învățământ general, aprobat prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 269/2020.
Norme de personal pentru instituțiile publice de învățământ primar și secundar (ciclul I și II), aprobate prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 514/2024.
Regulamentul–cadru de organizare și funcționare a instituțiilor de învățământ profesional tehnic, aprobat prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. Nr. 824/2024.
Regulamentul de finanțare complementară (aprobat prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 807/2020, anexa 1) stabilește metodologia de finanțare complementară a instituțiilor publice de învățământ profesional tehnic din subordinea Ministerului Educației și Cercetării.
Regulamentul de finanțare prin concurs pe bază de proiecte (aprobat prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 807/2020, anexa 2) stabilește metodologia de finanțare prin concurs pe bază de proiecte a instituțiilor publice de învățământ profesional tehnic din subordinea Ministerului Educației și Cercetării.
Regulamentul instituției de învățământ ,,Grădiniță - școală primară”, aprobat de către Ministerul Educației și Cercetării.
Educația timpurie
Regulamentul-tip al instituției de educație timpurie, aprobat prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 254/2017.
Cadrul de Referință al Educației Timpurii din Republica Moldova, aprobat prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 1592/2018.
Curriculum-ului pentru educația timpurie, aprobat la Consiliul Național pentru Curriculum prin Ordinul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării nr. 1699/2018.
Standardele de învățare și dezvoltare a copilului de la naștere până la 7 ani, aprobate la Consiliul Național pentru Curriculum prin ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 1592/2018.
Standardele minime de dotare a instituției de educație timpurie, aprobate prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 253/2017.
Metodologia de monitorizare și evaluare a dezvoltării copilului în baza standardelor de învățare și dezvoltare a copilului (vârsta 1,5 – 7 ani), aprobată prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 1939/2018.
Regulamentul instituției de învățământ ,,Grădiniță - școală primară”, aprobat de către Ministerul Educației și Cercetării.
Învățământul primar
Metodologia de înscriere a copiilor în clasa I, aprobată prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova nr. 305/2016.
Regulamentul-tip de organizare și funcționare a instituțiilor de învățământ primar și secundar, ciclul II și II, aprobat prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova nr. 235/2016.
Planul-cadru pentru învățământul primar, gimnazial și liceal, aprobat prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova nr. 200/2023.
Repere metodologice privind organizarea procesului educațional în învățământul primar, Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, 2021
Metodologia de organizare și desfășurare a testării naționale în învățământul primar, aprobată prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova nr. 1572/2018.
Regulamentul privind evaluarea și notarea rezultatelor învățării, promovarea și absolvirea în învățământul primar și secundar, aprobat prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova nr. 70/2020 cu completările ulterioare.
Învățământul gimnazial
Regulamentul cu privire la transportarea elevilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 903/2014 cu modificările și completările ulterioare.
Cadrul de referință al Curriculumului Național, aprobat prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova nr. 432/2017.
Planul-cadru pentru învățământul primar, gimnazial și liceal, aprobat prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova nr. 200/2023 (aprobat anual de Ministerul Educației).
Instrucțiunea privind managementul temelor pentru acasă in învățământul primar, gimnazial și liceal, aprobat prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova nr. 1249/2018.
Instrucțiunea privind procesul de selectare și organizare a disciplinelor opționale în învățământul general, aprobat prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova nr. 635/2021.
Regulamentul privind evaluarea și notarea rezultatelor învățării, promovarea și absolvirea în învățământul primar și secundar, aprobat prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova nr. 70/2020 cu completările ulterioare.
Liceu
Metodologia de admitere a elevilor în învățământul liceal, aprobată prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova nr. 190/2024.
Regulamentul-tip de organizare și funcționare a instituțiilor de învățământ primar și secundar, ciclul I și II, aprobat prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova nr. 235/2016.
Ordinul Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova nr. 677/2023 cu privire la aprobarea plaților de închiriere a manualelor și plaților de înlocuire pentru manualele deteriorate sau pierdute (în anul de studii 2022-2023), destinate învățământului liceal și învățământului profesional tehnic cu programe integrate de formare profesionala tehnica postsecundară în care se realizează învățământul liceal.
Învățământul profesional tehnic
Regulamentul de organizare și desfășurare a admiterii la programele de formare profesională tehnică, aprobat prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova nr. 648/2022.
Planul-cadru pentru învățământul profesional tehnic secundar, postsecundar și postsecundar nonterțiar, aprobat prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova nr. 1003/2023.
Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a instituțiilor de învățământ profesional tehnic, aprobat prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova nr. 824/2024.
Regulamentul privind stagiile de practică de producție în învățământul profesional tehnic secundar, aprobat prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova nr. 233/2016.
Ordinul Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova nr. 818/2021 cu privire la aprobarea Suplimentelor actelor de studii în învățământul profesional tehnic.
Planul-cadru pentru învățământul liceal în cadrul programelor integrate de formare profesională tehnică postsecundară, aprobat prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova nr. 701/2020.
Regulamentul de organizare a studiilor în învățământul profesional tehnic postsecundar și postsecundar nonterţiar în baza Sistemului de Credite de Studii Transferabile, aprobat prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova nr. 234/2016.
Regulamentul privind evaluarea și notarea rezultatelor învățării, promovarea și absolvirea în învățământul primar și secundar, aprobat prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova nr. 70/2020 cu completările ulterioare.
Învățământul superior
Nomenclatorul domeniilor de studii și al specialităților în învățământul superior, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 412/2024.
Nomenclatorul specialităților științifice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 199/2013.
Regulamentul-cadru cu privire la organizarea și funcționarea organelor de conducere ale instituțiilor de învățământ superior, aprobat prin ordinul Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova nr. 10/2015.
Licență
Regulamentul-cadru privind organizarea admiterii la studii superioare de licență și studii superioare integrate, aprobat prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova nr. 833/2024 ( ediție anuală).
Planul-cadru pentru studii superioare de licență (ciclul I), de master (ciclul II) și integrate, aprobat prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova nr. 120/2020.
Regulamentul de organizare a studiilor superioare de licență (ciclul I) și integrate, aprobat prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova nr. 1625/2019.
Regulamentul-cadru de organizare și desfășurare a evaluării finale a studiilor superioare de licență (ciclul I) și a studiilor superioare integrate (ciclurile I și II), aprobat prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova nr. 1175/2023.
Regulamentul-cadru privind stagiile de practică în învățământul superior, aprobat prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova nr. 203/2014.
Master
Regulamentul privind organizarea și desfășurarea studiilor superioare de master - ciclul II, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 80/2022.
Doctorat
Regulamentul privind organizarea studiilor superioare de doctorat, ciclul III, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1007/2014.
Metodologia aprobării conducătorilor de doctorat, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 23/2023.
Metodologia de conferire și confirmare a titlurilor științifice, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 497/2019.
Ordinul Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova nr. 1017/2018 cu privire la Corelarea titlurilor de Licențiat – Master – Doctor/ Doctor habilitat, conform Nomenclatorului domeniilor de formare profesională și al specialităților în învățământul superior (aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 482/2017) și Nomenclatorului specialităților științifice (aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 199/2013).
Planul-cadru pentru studiile superioare de doctorat, ciclul III, aprobat prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova nr. 1036/2020.
Postdoctorat
Regulamentul de organizare și desfășurare a programelor de postdoctorat, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 499/2018.
Educația și formarea profesională a adulților
Regulamentul cu privire la educația adulților, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 222/2024.
Programul național privind învățarea limbii române de către minoritățile naționale, inclusiv populația adultă, pentru anii 2023-2025, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 115/2023.
Metodologia de elaborare a programelor de educație a adulților în cadrul învățării pe tot parcursul vieții, aprobată prin ordinul Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova nr. 785/2024.
Regulamentul privind certificarea competențelor profesionale corespunzătoare calificărilor de nivel 3, 4 și 5 din Cadrul Național al Calificărilor, dobândite în contexte de educație nonformală și informală, aprobat prin ordinul Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova nr. 885/2022.
Ghid practic privind certificarea competențelor profesionale corespunzătoare calificărilor de nivel 3, 4 și 5 din Cadrul Național al Calificărilor, dobândite în contexte de educație nonformală și informală, aprobat prin ordinul Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova nr. 1066/2023.