Evaluarea elevilor
Scopul evaluării este de a ghida și optimiza procesul de învățare al elevilor în sistemul de învățământ. Procesul de evaluare și notare se desfășoară în conformitate cu regulamentul aprobat de Ministerul Educației. În învățământul primar evaluarea se face în baza descriptorilor independent, ghidat şi cu mai mult sprijin şi prin calificativele foarte bine, bine, suficient, conform metodologiei aprobate de MEC. Elevii cu cerințe educaționale speciale sunt evaluați în conformitate cu planurile educaționale individualizate.
În învăţământul primar toate rezultatele învățării, evaluate prin descriptorii şi calificativele enumerate, sunt considerate ca promovare a anului/ciclului de învăţământ.
Formele de evaluare aplicate în învățământul primar includ evaluarea orală, scrisă, practică și de laborator. Aceste evaluări pot fi realizate în mod tradițional, prin teste, probe orale/scrise/practice, lucrări de laborator sau teze semestriale, precum și prin metode complementare sau alternative, cum ar fi investigația, proiectul, portofoliul sau observarea sistematică a activității și comportamentului elevilor, împreună cu autoevaluarea.
Numărul de evaluări sumative pe durata unui semestru, pentru fiecare disciplină școlară, este egal cu cel puțin numărul unităților de învățare, iar aspectele specifice de proiectare a acestora sunt stabilite anual de către Ministerul Educației. Evaluarea finală a nivelului de competențe specifice în învățământul primar este efectuată prin intermediul unei testări naționale, care este organizată și desfășurată conform Metodologiei de organizare și desfășurare a evaluării finale în învățământul primar, aprobată de către Ministerul Educației și Cercetării.
Evidența rezultatelor învățării în instituțiile de învățământ primar este, registre asociate, dosare personale ale elevilor, acte de studii și Registrul de evidență a actelor de studii, conform instrucțiunilor aprobate de către MEC. Cadrul didactic înregistrează notele/calificativele acordate elevilor la evaluările formative și sumative în catalog, respectând ritmicitatea stabilită la nivel de instituție, conform prevederilor curriculare și scării de notare/calificativelor în vigoare.
Rezultatele obținute la evaluarea inițială nu sunt trecute în catalog, ci sunt utilizate ca repere pentru măsurarea progresului elevilor. Rezultatele obținute la evaluarea formativă și la cea sumativă sunt notate (sau, după caz, apreciate cu calificative/descriptori), fiind înregistrate în catalogul școlar și folosite pentru calculul mediilor semestriale, în conformitate cu regulamentele specifice. Pentru elevii cu cerințe educaționale speciale, se aplică același sistem și criterii de evaluare, adaptate în funcție de planul educațional individualizat. (Intrebarea Cristinei – pana la clasa a cincea elevii nu primesc note, deci nu sunt nici cataloage) Poate aceasta bucata o publicam mai tarziu ?? dupa precizari/verificari ??
Notele de la evaluările scrise, orale, practice și de laborator sunt înscrise în catalog în termen de cinci zile lucrătoare de la data efectuării acestora.
Mediile școlare semestriale sau anuale sunt înscrise în catalogul școlar. Calificativele sau notele acordate sunt comunicate în mod obligatoriu elevilor și sunt trecute în agenda elevului de către cadrele didactice care le acordă și de către dirigintele de clasă. Agenda elevului servește ca instrument de comunicare cu părinții sau reprezentanții legali ai elevului.
Elevii au obligația să aibă asupra lor agenda, să o prezinte cadrelor didactice pentru consemnarea notelor sau calificativelor, precum și părinților sau reprezentanților legali pentru informarea privind situația școlară. La decizia instituției, agenda elevului poate fi înlocuită cu registrul electronic de evidență a rezultatelor învățării.
În ceea ce privește evaluarea și aprecierea rezultatelor învățării semestriale, anuale sau generale în ciclul primar, se aplică evaluarea criterială prin descriptori. Evaluarea criterială prin descriptori este un sistem de eficientizare permanentă și diferențiată a învățării, predării și evaluării, fără acordarea notelor. Descriptorii de performanță sunt criterii calitative de evaluare care descriu modul de manifestare a competențelor elevilor și permit determinarea gradului de realizare a acestora.
Nu se acordă note pentru aspecte precum comportamentul elevilor la lecție, nerealizarea temei pentru acasă, lipsa caietului, manualului sau a ustensilelor, precum și absența de la ore, inclusiv în cazul absenței de la evaluări (Regulament privind evaluarea și notarea rezultatelor învățării, promovarea și absolvirea în învățământul primar și secundar).
Progresul elevilor
Promovarea elevilor din clasele primare se realizează indiferent de rezultatele consemnate în Tabelul de performanță școlară.
Elevii din ciclul primar nu pot fi declarați repetenţi, fiind promovați în următoarea clasă (Regulament privind evaluarea și notarea rezultatelor învățării, promovarea și absolvirea în învățământul primar și secundar).
Această politică reflectă un cadru educațional care pune accentul pe asigurarea progresului continuu al elevilor și pe evitarea stigmatizării sau discriminării acestora în ceea ce privește parcursul lor educațional în clasele primare.
Certificare
Învățământul primar se finalizează cu testarea naţională, organizată în baza metodologiei aprobate de Ministerul Educaţiei (Codul Educației). În urma acesteia nu se eliberează certificate.
Prin această evaluare standardizată, se urmărește să se asigure că elevii sunt pregătiți corespunzător pentru etapele ulterioare ale învățământului și să se identifice eventualele nevoi de intervenție sau îmbunătățire în sistemul educațional.