Skip to main content
European Commission logo
EACEA National Policies Platform:Eurydice
Personalul de conducere din învăţământul superior
Moldova

Moldova

9.Personalul de conducere şi alte categorii de personal didactic

9.5Personalul de conducere din învăţământul superior

Last update: 19 March 2026

Cerințe privind numirea

Managementul învățământului superior se axează pe următoarele principii:

  • principiul autonomiei universitare și libertății academice;

  • principiul responsabilității publice;

  • principiul conducerii strategice;

  • principiul gestionării eficiente și transparente.

Sistemul organelor de conducere ale instituțiilor de învățământ superior este format din:

  • senat, 

  • consiliul pentru dezvoltare strategică instituțională, 

  • consiliul științific, 

  • consiliul facultății, 

  • consiliul de administrație, 

  • rectorul instituției. 

Organele de conducere ale instituțiilor de învățământ superior activează în conformitate cu regulamentul instituțional elaborat în baza Regulamentului-cadru cu privire la constituirea și organizarea organelor de conducere ale instituțiilor de învățământ superior, aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.

Senatul

Senatul instituției de învățământ superior reprezintă organul colectiv suprem de conducere, format din personal științifico-didactic, științific, didactic și nedidactic, ales prin votul secret al corpului profesoral-didactic al facultăților, departamentelor, centrelor științifice, din studenți, aleși de grupele academice și asociațiile studențești, din reprezentanți ai organelor sindicale, în conformitate cu regulamentul instituțional elaborat în baza unui regulament-cadru aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Sunt din oficiu membri ai senatului rectorul, prorectorii și decanii.

Durata mandatului senatului este de 5 ani, sincronizată cu durata mandatului rectorului. Durata mandatului membrilor senatului din rândul studenților este de un an, cu posibilitatea reînnoirii mandatului.

Senatul este condus de rectorul instituției.

Consiliul pentru dezvoltare strategică instituțională

Consiliul pentru dezvoltare strategică instituțională se constituie din nouă membri, după cum urmează:

  • trei membri desemnați: un membru de Ministerul Educației și Cercetării, un membru de Ministerul Finanțelor, un membru de fondator. Membrii desemnați nu pot avea calitatea de salariat în cadrul ministerelor respective;

  • doi membri din rândul cadrelor didactice titulare care nu dețin funcții de conducere și nu sunt membri ai senatului, selectați prin vot secret de adunarea generală a membrilor consiliilor facultăților și a reprezentanților studenți din senat și din consiliile facultăților;

  • doi membri delegați din partea senatului care sunt experți externi și nu au calitatea de titulari ai instituției respective;

  • rectorul;

  • prorectorul responsabil de probleme financiare.

În componența Consiliului pentru dezvoltare strategică instituțională al instituției de învățământ superior private nu se includ reprezentanți desemnați de către Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Finanțelor. Deciziile Consiliului pentru dezvoltare strategică instituțională al instituției de învățământ superior private sunt adoptate cu votul a 5 membri.

Membrii Consiliului pentru dezvoltare strategică instituțională se desemnează pentru un mandat de 5 ani.

Președintele Consiliului pentru dezvoltare strategică instituțională este ales de membrii acestuia. Angajații instituției nu pot fi aleși în funcția de președinte al Consiliului pentru dezvoltare strategică instituțională.

Componența Consiliului pentru dezvoltare strategică instituțională trebuie să includă economiști și juriști. Persoana desemnată de Ministerul Finanțelor trebuie să dețină competențe specifice privind monitorizarea și auditarea financiară.

La constituirea Consiliului pentru dezvoltare strategică instituțională se respectă principiul egalității de gen.

Consiliul pentru dezvoltare strategică instituțională se întrunește cel puțin o dată în trimestru sau ori de câte ori este necesar, la inițiativa președintelui sau a cel puțin 1/3 din numărul membrilor.

Membrii Consiliului pentru dezvoltare strategică instituțională desemnați de instituția de învățământ beneficiază de o indemnizație lunară, cu excepția rectorului și a prorectorului.

Membrii Consiliului pentru dezvoltare strategică instituțională poartă răspundere pentru deciziile luate, în conformitate cu legislația în vigoare.

Conducerea instituțiilor

Conducerea operativă a instituției de învățământ superior este asigurată de rector, asistat de prorectori, cu sprijinul consiliului de administrație.

Rectorul este executorul de buget al instituției de învățământ superior.

Rectorul se alege de către adunarea generală a cadrelor didactice, științifico-didactice și științifice titulare, inclusiv decanii, șefii de departamente/catedre aleși prin concurs, și a reprezentanților studenților din senat și din consiliile facultăților cu votul majorității membrilor.

Inițierea procesului de alegere a rectorului se face de către Consiliul pentru dezvoltare strategică instituțională prin publicarea unui anunț cu 2 luni înainte de expirarea mandatului rectorului în exercițiu.

Pot fi aleși în postul de rector candidații care dețin titluri științifice și științifico-didactice și au experiență de cel puțin 5 ani în învățământul superior și cercetare, în conformitate cu regulamentul instituțional elaborat în baza regulamentului-cadru aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.

Candidații la postul de rector membri ai Consiliului pentru dezvoltare strategică instituțională nu pot participa la procesul de organizare și desfășurare a alegerilor.

Dosarele candidaților la postul de rector se depun la Consiliul pentru dezvoltare strategică instituțională. Alegerile pot avea loc în cazul în care au fost înregistrate dosarele a cel puțin două candidaturi eligibile.

Consiliul pentru dezvoltare strategică instituțională face publică lista candidaților eligibili și organizează procesul de alegere a candidatului la funcția de rector de către adunarea generală a cadrelor didactice, științifico-didactice și științifice titulare și a reprezentanților studenților din senat și din consiliile facultăților. Alegerile se realizează prin vot universal, direct, secret și liber exprimat.

Rectorul este confirmat în post, în baza rezultatelor alegerilor, prin ordinul fondatorului, în termen de cel mult 3 luni.

Rectorul numește prorectorii pe perioada mandatului său nu mai târziu de 6 luni de la data învestirii în funcție.

Rectorul inițiază, prin intermediul comisiilor de concurs aprobate de senat, concursul pentru funcția de decan și șef de departament/catedră, conform regulamentului instituțional, în termen de cel mult 6 luni de la momentul devenirii vacante a funcției respective.

Funcția de rector, prorector și decan poate fi deținută de una și aceeași persoană nu mai mult de două mandate consecutive, a câte 5 ani fiecare. Mandatul rectorului și al prorectorilor încetează de drept la atingerea vârstei de 65 de ani. Un rector care deține funcția în momentul reorganizării instituției prin absorbția unei alte instituții de învățământ superior poate exercita trei mandate consecutive.

Rectorii, prorectorii, decanii și șefii de departament/catedră din cadrul instituțiilor de învățământ în domeniile milităriei, securității și ordinii publice sunt numiți în funcții de conducătorii autorităților de resort din domeniile apărării, securității și ordinii publice, în subordinea cărora se află instituțiile respective, conform cadrului normativ special al domeniilor menționate.

Condiţii de muncă

Condițiile de muncă ale personalului responsabil de administrarea și conducerea instituțiilor de învățământ superior din Republica Moldova sunt reglementate prin Codul Educației, Codul Muncii și regulamentele instituționale interne, reieșind din principiul autonomiei universitare.

Personalul de conducere din învățământul superior (rector, prorector, decan, şef de departament sau şef de catedră) poate cumula funcţii ştiinţifico-didactice şi ştiinţifice în conformitate cu regulamentele instituţionale (Codul Educației).

Rectorul instituţiei de învățământ superior lucrează în baza unui contract individual de muncă pe perioadă determinată. 

Rectorul poate fi eliberat din funcție înainte de expirarea mandatului în condițiile legislației muncii și la inițiativa majorității membrilor senatului sau a Consiliului pentru dezvoltare strategică instituțională, a fondatorului, prin decizia adunării generale a cadrelor didactice și științifice titulare și a reprezentanților studenților din senat și din consiliile facultăților, cu votul majorității membrilor, în caz de:

Ocuparea tuturor funcţiilor ştiinţifice şi didactice în instituţiile de învățământ superior se efectuează în temeiul unui contract individual de muncă pe durată determinată, încheiat conform rezultatelor concursului. Regulamentul privind modul de ocupare a funcţiilor nominalizate se aprobă de Guvern. Funcţiile de decan al facultăţii şi de şef de catedră în instituţiile de învățământ superior sunt elective. Procedura de alegere în funcţiile menţionate este prevăzută de statutele instituţiilor de învățământ respective.

Personalul didactic şi personalul ştiinţifico-didactic care ocupă funcţii de conducere (decan, prodecan, șef catedră/departament) a unei subdiviziuni interne poate beneficia de majorarea clasei de salarizare de la 2 până la 6 clase succesive faţă de clasa ce corespunde funcţiei didactice și științifico-didactice. Majorarea respectivă se aplică diferențiat, conform metodologiei interne a instituției, ținând cont de mărimea și nivelul subdiviziunii conduse și de funcția de conducere deținută. 

Se permite personalului de conducere, inclusiv conducătorilor din instituții să desfășoare activitate didactică în timpul orelor de program în limita de până la 0,5 din norma didactică. Nu se permite personalului de conducere cumularea atribuțiilor altor funcții în orele de program. 

Salariile personalului de conducere din instituțiile de învățământ superior — precum rectorii, directorii de institut, decanii și șefii de departament — sunt determinate în funcție de funcția ocupată și de categoria instituției. Categoria instituției este stabilită în principal pe baza numărului de studenți și a nivelului activității de cercetare, în conformitate cu Hotărârea privind condiţiile de salarizare a personalului din instituţiile de învăţământ care funcționează în regim de autogestiune financiar-economică.

Pensionarea personalului de conducere din învăţământul superior se realizează în conformitate cu legislația generală privind sistemul public de pensii.