Definirea grupului/grupurilor țintă

În Republica Moldova, cadrul legislativ și de politici recunoaște mai multe categorii de copii care necesită sprijin educațional special.

Potrivit Codului Educației al Republicii Moldova și Programului de dezvoltare a educației incluzive în Republica Moldova pentru anii 2024 – 2027, copiii cu cerințe educaționale speciale (CES) sunt definiți ca acei copii care, din cauza unor deficiențe fizice, senzoriale, intelectuale, psiho-sociale sau comportamentale, precum și a dificultăților de învățare ori a altor factori contextuali, necesită sprijin educațional adaptat și/sau servicii educaționale individualizate.

Beneficiarii educației speciale sunt toți copiii, indiferent de situația financiară a familiei, mediul de reședință, etnie, limbă vorbită, gen, vârstă, afiliere politică sau religioasă, stare de sănătate, particularități de învățare sau antecedente penale, inclusiv:

• copii orfani, abandonați sau rămași fără îngrijire părintească;
• copii din familii dezavantajate;
• copii instituționalizați;
• copii, tineri și adulți cu dizabilități;
• copii ai străzii;
• copii și tineri în conflict cu legea;
• copii și tineri victime ale traficului;
• copii și tineri supuși violenței;
• copii și tineri care consumă droguri, alcool sau alte substanțe toxice;
• copii afectați de HIV/SIDA;
• copii cu boli somatice cronice;
• copii și tineri cu tulburări mintale, deviații comportamentale sau emoționale ori alte condiții patologice;
• copii cu dificultăți de învățare și de comunicare;
• copii și tineri supradotați;
• copii și tineri victime ale exploatării prin muncă;
• copii aparținând minorităților naționale sau grupurilor religioase ori lingvistice;
• copii ai refugiaților sau copii ai persoanelor strămutate intern.

Măsurile de sprijin sunt oferite în cadrul școlilor de masă pe baza unei decizii emise de Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică sau de Serviciul Teritorial de Asistență Psihopedagogică (SAP), care evaluează dezvoltarea copilului și formulează o recomandare pentru acordarea sprijinului educațional incluziv. Sprijinul este planificat printr-un Plan Educațional Individualizat (PEI), elaborat în colaborare cu cadrele didactice, părinții, psihologii și personalul de sprijin.

Pe lângă elevii recunoscuți oficial ca având cerințe educaționale speciale (CES), și alte categorii de copii, tineri și adulți pot beneficia de măsuri de sprijin educațional. Acestea includ persoane care, din diverse motive, sunt marginalizate sau excluse de la participarea deplină la educație. De exemplu, copiii romi, copiii proveniți din medii social vulnerabile sau copiii migranților pot beneficia de sprijin compensatoriu sau suplimentar, cum ar fi programe de învățare a limbii, servicii de integrare sau suport individualizat pentru învățare în cadrul instituțiilor de învățământ de masă. Deși aceste grupuri nu sunt clasificate formal drept CES, ele sunt totuși considerate ca având nevoie de intervenții educaționale adaptate pentru a asigura acces echitabil și participare reușită la educație.

Măsuri specifice de sprijin

Principala bază legislativă este Codul Educației al Republicii Moldova, care stipulează că fiecare copil are dreptul de a primi educație în condiții nediscriminatorii, iar copiii cu cerințe educaționale speciale au dreptul la educație în condiții egale, beneficiind de asistență suplimentară și de adaptări rezonabile.

Direcția de politică promovată de Ministerul Educației și Cercetării este educația incluzivă în instituțiile de învățământ general de masă, astfel încât copiii să fie educați, pe cât posibil, alături de colegii lor în școli obișnuite, și nu în instituții segregate. De exemplu, Programul de dezvoltare a educației incluzive 2024–2027 prevede ca până în anul 2027, 80% dintre instituțiile de învățământ să fie adaptate pentru copiii cu dizabilități și cerințe educaționale speciale.

Legislația permite ca în instituțiile de învățământ general să fie organizate servicii de specializare înaltă de tip Unitate de educație incluzivă sau alte servicii pentru școlarizarea copiilor cu dizabilități severe, conform reglementărilor elaborate de către Ministerul Educației și Cercetării.

Astfel, țara urmează un model mixt: incluziunea în clasele obișnuite reprezintă opțiunea implicită, dar există în continuare posibilitatea organizării unor unități sau servicii specializate pentru anumite categorii de elevi cu nevoi mai complexe.

În ceea ce privește categoriile de cerințe educaționale speciale, legislația se referă la copiii cu dizabilități fizice, deficiențe senzoriale (de exemplu, vizuale sau auditive), tulburări de citire sau alte tulburări de învățare, precum și tulburări socio-afective și comportamentale. În practică, majoritatea intervențiilor de incluziune vizează copiii cu dizabilități și cerințe educaționale speciale integrați în grădinițe și școli de masă.

Incluziunea este concepută ca fiind aproape totală, în sensul că elevii cu cerințe educaționale speciale trebuie educați în instituții de învățământ generale, cu sprijin specializat, iar instituțiile sau clasele speciale sunt utilizate doar în cazuri limitate.

Republica Moldova a introdus o serie de măsuri de sprijin pentru a permite elevilor cu cerințe educaționale speciale (CES) să participe în mod semnificativ la educația generală. Acestea includ următoarele:

• Sprijin suplimentar oferit de cadre didactice specializate: Legislația prevede că, în instituțiile de învățământ general în care sunt înscriși copii sau elevi cu CES, sunt angajate cadre didactice de sprijin, calificate pentru a include copiii și elevii cu cerințe educaționale speciale. De asemenea, instituțiile de educație timpurie și preșcolară (grădinițele) pot angaja specialiști în educație incluzivă – psihologi, logopezi, profesori de sprijin, kinetoterapeuți – conform norme de personal.

• Metode și materiale didactice speciale: Școlile adaptează abordările pedagogice și materialele didactice. De exemplu, organizarea clasei, metodele de predare și materialele sunt adaptate la nevoile individuale ale elevilor cu CES, în colaborare cu familia, pe baza planurilor educaționale individualizate.

• Adaptarea specială a curriculumului (conținutul disciplinelor etc.): Politicile educaționale includ dreptul la „adaptare rezonabilă” și la servicii educaționale adaptate nevoilor individuale (inclusiv Braille, limbaj mimico-gestual, comunicare alternativă) în instituțiile de învățământ general.

• Cooperarea cu instituții de protecție socială din afara sistemului educațional: Legislația stipulează explicit că instituțiile de învățământ general, instituțiile de educație specială și autoritățile publice responsabile trebuie să colaboreze cu instituțiile de protecție socială și cu alte organizații publice sau private, atât la nivel național, cât și internațional, pentru a sprijini copiii cu CES. De asemenea, dezvoltarea centrelor de intervenție timpurie și a centrelor de resurse cu servicii integrate (educație + sănătate + protecție socială) în anumite raioane demonstrează coordonarea intersectorială.

• Modalități speciale de evaluare sau de progres în educație: Politica de educație incluzivă pune accent pe evaluări individuale și reevaluări periodice, realizate în prezența părinților sau reprezentanților legali, în special atunci când se stabilește forma de incluziune.

• Reducerea dimensiunii claselor / adaptarea infrastructurii școlare: Ajustările infrastructurale fac parte din programul de educație incluzivă. De exemplu, este planificat ca până în anul 2029 cel puțin 15 instituții de învățământ să fie renovate și adaptate pentru elevii cu CES și dizabilități; școlile-model trebuie să includă lifturi, grupuri sanitare accesibile, centre de resurse și microbuze școlare. De asemenea, dotarea școlilor generale cu tehnologii asistive și echipamente (mașini Braille, videolupă, dispozitive AAC - Comunicarea augmentativă si alternativă) demonstrează adaptarea materială a mediului de învățare.